- Home
- Economic
- TOKYO, (08.01.2019, 08:21)
- Alina Botezatu
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Carlos Ghosn s-a declarat nevinovat, în prima sa apariţie de la arestarea din noiembrie 2018
Preşedintele demis al Nissan Motor, Carlos Ghosn, a susţinut, marţi, că este nevinovat, în prima sa apariţie, după arestarea din data de 19 noiembrie, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters. Acesta a declarat, în faţa unui tribunal din Tokyo, că a fost acuzat pe nedrept de abateri financiare.
597 afişări

Carlos Ghosn s-a declarat nevinovat, în prima sa apariţie de la arestarea din noiembrie 2018
„Am fost acuzat în mod greşit şi am fost reţinut în mod incorect, pe baza unor acuzaţii nesatisfăcătoare şi nepotrivite. În ciuda acuzaţiilor făcute de procurori, nu am primit nicio despăgubire din partea Nissan care nu a fost făcută publică şi nici nu am încheiat vreun contract cu Nissan pentru a primi o sumă fixă care nu a fost dezvăluită”, a declarat Ghosn, în faţa Curţii Districtuală din Tokyo, potrivit unei declaraţii pregătite, care a fost obţinută de Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prima țară care ar putea atinge imunitatea colectivă până la jumătatea lunii martie
-
Primele măsuri după tragedia de la Oneşti: Şefii IPJ Bacău şi Poliţiei Oneşti, schimbaţi din funcţie
-
Studiu: Avem nevoie de o carantină globală odată la doi ani pentru a atinge obiectivele climatice din acordul de la Paris
-
Ion Iliescu a împlinit astăzi 91 de ani. Fostul preşedinte, retras din viaţa publică, anunţă că s-a vaccinat. Detalii despre starea sa
La apariţia în faţa tribunalului, Ghosn, considerat salvatorul Nissan de la faliment, acum aproape 20 de ani, părea mai slab decât înainte de arestarea lui, în timp ce a intrat în sală cu cătuşe şi o coardă în jurul taliei. Acesta purta un costum fără cravată, iar, la baza părului negru, i se vedeau rădăcinile cenuşii, relatează Reuters.
Audierea, solicitată de avocaţii săi, a fost ţinută pentru a explica motivele detenţiei prelungite de la arestarea sa din 19 noiembrie. Preşedintele judecător, Yuichi Tada, a citit acuzaţiile şi a declarat că Ghosn a fost reţinut din cauza riscului de a fugi, neavând restricţii pentru zborul cu avionul, şi a posibilităţii ca acesta să ascundă dovezi.
Ghosn este suspectat că, în octombrie 2008, a trasferat asupra companiei pierderi de circa 1,85 miliarde de yeni (16,6 milioane de dolari) rezultate din investiţii personale, susţin procurorii. Cei din urmă au declarat că transferul a provocat daune companiei Nissan, care a constituit un depozit de 14,7 milioane dolari, între iunie 2009 şi martie 2012, într-un cont bancar asociat.
În schimb, la 25 decembrie, o instanţă din Tokyo l-a eliberat pe fostul director al Nissan, Greg Kelly, după mai mult de o lună de detenţie, unde era reţinut sub acuzaţia de fraudă financiară. Kelly a plătit o cauţiune de 70 de milioane de yeni (640.000 de dolari).



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe