Prima pagină » Economic » Comisia Europeană dezminte pregătirea unui „plan Marshall” de 200 miliarde euro pentru UE

Comisia Europeană dezminte pregătirea unui „plan Marshall” de 200 miliarde euro pentru UE

Comisia Europeană (CE) a dezminţit, luni, că ar pregăti un fel de "plan Marshall" în valoare de 200 de miliarde de euro pentru susţinerea creşterii economice în UE, precizând că suma vehiculată de publicaţia El Pais nu are niciun fundament.
Comisia Europeană dezminte pregătirea unui

Cifrele avansate nu au nicio legătură cu realitatea”, a declarat Pia Ahrenkilde, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

El Pais a relatat duminică, citând surse europene, că oficialii de la Bruxelles pregătesc un plan de investiţii de până la 200 miliarde de euro euro, finanţat din surse publice şi private, pentru a revigora creşterea economică în Europa prin investiţii în infrastructură, energie din surse regenerabile şi tehnologii avansate.

Pentru finanţarea proiectului, CE ar lua în calcul două variante, prima, cu cele mai mari şanse de reuşită, bazată pe Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Fondul European de Stabilitate Financiară. A doua variantă ar presupune contribuţii de capital la BEI din partea statelor UE, în valoare totală de 10 miliarde de euro.

El Pais a scris că propunerea ar putea fi discutată la summit-ul UE din iunie.