Creditul neguvernamental a crescut nesemnificativ în martie

Soldul creditelor acordate firmelor şi populaţiei a crescut nesemnificativ în luna martie, cu 0,1% în lei şi 0,3% în euro, dar exprimat în monedă naţională a înregistrat o scădere în termeni reali de aproape 2%, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a Româniai.

32 afișări
Imaginea articolului Creditul neguvernamental a crescut nesemnificativ în martie

Creditul neguvernamental a crescut nesemnficativ în martie, la nivel nominal (Imagine: Shutterstock)

La nivel nominal, soldul creditului neguvernamental exprimat în lei s-a redus în luna martie 2011 cu 1,3% faţă de luna februarie, până la nivelul de 203,95 miliarde lei, în principal ca efect al aprecierii monedei naţionale în raport cu euro, de 2,4%.

În termeni reali, creditul în lei a coborât cu 0,5%, dat fiind inflaţia ridicată din luna martie, de 0,6%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 2,1%.

Cel mai afectat a fost creditul în lei pentru populaţie, care a coborât în volum absolut cu 0.2% în martie, la 35 de miliarde lei, nivel cu 7,6% sub soldul din martie 2010.

Comparativ cu luna similară a anului trecut, totalul creditului neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,3% (-5,3% în termeni reali) faţă de 31 martie 2010, pe seama majorării cu 5,4% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,9%) şi a diminuării cu 2,4% a componentei în lei (-9,7 la sută în termeni reali).

Cea mai bună evoluţie a înregistrat creditul în valută acordat companiilor, care a urcat cu 6,6% în ultimele 12 luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici