Secretarul de stat Cristian Bușoi a prezentat o serie de argumente menite să dea asigurări că românii nu ar urma să treacă printr-o criză a gazelor naturale în sezonul rece 2026 – 2027. Precizările oficialului de la Ministerul Energiei vizează atât producția internă de gaze, dar și măsurile în vigoare pentru protejarea consumatorului casnic.
„Pentru că suntem o țară cu o producție internă importantă, având în prezent cea mai mare producție de gaze naturale din UE, situație care va fi consolidată odată cu începerea exploatării, în 2027, a proiectului Neptun Deep, România se află într-o situație mult mai bună față de alte țări europene în ceea ce privește gazele naturale pentru perioada următoare”, explică Cristian Bușoi.
Potrivit secretarului de stat, consumatorii casnici sunt protejați în fața unei eventuale creșteri a prețului pe fondul unei cereri mau mari decât oferta.
„În primul rând, conform OUG nr. 12/2026, populația este protejată. Există un mecanism reglementat prin care producătorii sunt obligați să livreze anumite cantități de gaze din producția internă la 110 lei/MWh către furnizorii care deservesc consumatorii casnici și către producătorii de energie termică. Deja cantitățile pentru furnizorii care au consumatori casnici și pentru producătorii de energie termică au fost contractate, în principal prin efortul Romgaz”, a explicat demnitarul.
Acesta a făcut referire și la stocurile de gaze si posibilele derogări, pe fondul publicării datelor privind actualul nivel al depozitelor, de 68,51%, conform datelor valabile luni în Europa agregate de platforma Gas Infrastructure Europe (GIE).
„În al doilea rând, România se află peste media europeană în ceea ce privește nivelul de înmagazinare a gazelor și are obligația, potrivit cadrului național și european, de a constitui un stoc de cel puțin 90% din capacitatea de înmagazinare. Conform noilor reguli europene, nu mai există obligația de a atinge acest nivel exact la 1 noiembrie, ci în orice moment între 1 octombrie și 1 decembrie 2026. În plus, statul membru poate coborî cu până la 10 puncte procentuale (deci, practic, până la 80%) în cazul unor condiții dificile de umplere a depozitelor, iar Comisia Europeană poate permite încă până la 5 puncte procentuale de flexibilitate dacă persistă condiții nefavorabile de piață. Cunosc bine această situație pentru că, în perioada în care am fost președintele comisiei ITRE, am fost raportorul Parlamentului European pentru regulamentul privind înmagazinarea gazului natural”, a transmis Cristian Bușoi.
Totuși, secretarul de stat a precizat că responsabilii Comandamentului pe gaz au recomandat recent tuturor companiilor care au obligații legate de înmagazinare să accelereze ritmul și să crească peste obligația minimă legală pentru că există posibilitatea să avem o creștere a consumului de gaz datorită intrării în sistem a capacităților de producție de la Mintia, Iernut – noua centrală, Constanța și Arad (proiecte PNRR), precum și conectarea multor consumatori casnici conectați prin programul Anghel Saligny.
Centrala electrică pe gaz în ciclu combinat de la Mintia, o investiție privată, va avea la final o capacitate instalată de 1.700 MW și va juca un rol strategic în consolidarea securității energetice a României. Pentru a avea un ordin de mărime, centrala de la Mintia are o capacitate instalată de peste ceea ce produc împreună cele două reactoare nucleare de la Cernavodă (1.400 MW). Acesta va fi cea cel mai mare consumator de gaze din țară, dar și cea mai mare unitate de producție de energie pe gaze din întreaga Uniune Europeană. Centrala de la Iernut, dezvoltată de Romgaz, are o capacitate instalată de 430 MW.
„ Există însă nevoia de a găsi soluții de sprijin, în conformitate cu regulile economiei de piață și ale ajutorului de stat european, dar și ținând cont de posibilitățile bugetului național și de sursele europene disponibile, pentru consumatorii industriali, care vor resimți creșterea prețurilor pe piața liberă. Această situație este determinată de un context european și internațional foarte complicat, care a dus la creșterea prețului gazelor și la estimări privind o creștere semnificativă în iarna și primăvara următoare” subliniază Cristia Bușoi.
Acesta a precizat că a discutat pe larg prognozele și îngrijorările pentru iarna viitoare la ultimul Consiliu al miniștrilor energiei din UE din iunie anul acesta, la Luxemburg și, cu siguranță, va rediscuta subiectul la Consiliul de la Dublin, din luna septembrie, organizat de președinția irlandeză a Consiliului UE.
Marți, 25 august, prețuș gazelor (TTF) este în jur de 68 €/MWh, cu circa 16% peste nivelul de acum o lună și aproximativ dublu față de acum un an, a explicat Cristian Bușoi, care a enumertat principalele cauze:
„Cu toate aceste provocări internaționale și europene, care nu sunt în puterea Guvernului României să le schimbe, România va trece mai ușor prin această situație, datorită măsurilor proactive decise de Guvernul condus de domnul Ilie Bolojan, datorită producției interne de gaze naturale și a măsurilor de sprijin pentru populație”, a conchis secretarul de stat.