Prima pagină » Sport » Daniel Paraschiv și Real Oviedo au reziliat contractul. Atacantul român a contribuit la revenirea echipei în La Liga

Daniel Paraschiv și Real Oviedo au reziliat contractul. Atacantul român a contribuit la revenirea echipei în La Liga

Atacantul român Daniel Paraschiv s-a despărțit definitiv de Real Oviedo, după ce clubul spaniol și fotbalistul au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului care era valabil până în vara lui 2027.
Daniel Paraschiv și Real Oviedo au reziliat contractul. Atacantul român a contribuit la revenirea echipei în La Liga
sursă foto: GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO
Petre Apostol
13 aug. 2026, 16:21, Sport

Real Oviedo a anunțat joi încetarea colaborării cu Paraschiv, precizând că jucătorul nu mai face parte din lotul echipei.

„Real Oviedo îi mulțumește atacantului pentru profesionalismul, angajamentul și dăruirea de care a dat dovadă în perioada petrecută ca jucător, în care a apărat cu mândrie culorile clubului. Fotbalistul român a ajuns la Real Oviedo în 2024 și a făcut parte dintr-un lot care va intra în istorie, cel care a reușit revenirea în La Liga”, a transmis clubul spaniol.

Paraschiv a ajuns la Real Oviedo în vara lui 2024, transfer care avea să coincidă cu unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a clubului. Atacantul a făcut parte din echipa care a reușit promovarea în La Liga, după un sezon în care a disputat 31 de meciuri, marcând trei goluri și oferind două pase decisive.

După promovare, românul nu a mai intrat în planurile formației pentru prima ligă și a fost împrumutat.

Împrumutat la Leonesa și Rapid

Prima destinație a fost Cultural Leonesa, în Segunda Division. Paraschiv a evoluat în 10 partide și a marcat un singur gol înainte de a reveni, în iarnă, în România.

Atacantul a fost apoi împrumutat la Rapid București, pentru care a evoluat în 19 meciuri și a înscris patru goluri. Formația giuleșteană nu a decis să îl transfere definitiv, astfel că Paraschiv s-a întors la Oviedo în această vară.

Revenirea în Spania nu a dus însă la o nouă colaborare, deși clubul a retrograt în liga secundă.

Potrivit Transfermarkt, atacantul român are o cotă de piață estimată la 800.000 de euro.

Recomandarea video