Date preliminare indică o inflaţie de 4,1% în zona euro în iulie - Eurostat

Rata medie a inflaţiei anuale în zona euro este estimată, pentru luna iulie, la 4,1%, faţă de 4% în iunie, accentuând astfel diferenţa faţă de ţinta de maxim 2% stabilită de Banca Centrală Europeană (CBE), potrivit estimărilor preliminare ale Biroului de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat.

17 afișări
Imaginea articolului Date preliminare indică o inflaţie de 4,1% în zona euro în iulie - Eurostat

Date preliminare indică o inflaţie de 4,1% în zona euro în iulie - Eurostat

Calculul este bazat pe datele de referinţă privind avansurile preţurilor de consum oferite de unele state membre, accentul fiind pus pe informaţiile preliminare legate de preţurile din sectorul energetic.

În iunie, cele mai importante componente ale avansului inflaţiei în spaţiul comunitar au fost transporturile (7,1%), industria alimentară (6,4%) şi sectorul rezidenţial (6,1%), în timp ce preţurile au avut evoluţii temperate în comunicaţii (-1,6%), petrecerea timpului liber şi activităţi culturale (0,1%) şi îmbrăcăminte (0,7%).

La nivel global, criza economică este alimentată atât de creşterile preţurilor în industria energetică şi sectorul alimentar, cât şi de efectele crizei creditelor ipotecare subprime, care a destabilizat sistemul financiar.

Un raport preliminar al guvernului de la Madrid a relevat o inflaţie actualizată anual de 5,3% în Spania în luna iulie, faţă de 5,1% în iunie, reprezentând un nou maxim al ultimilor 12 ani. Autorităţile spaniole au început monitorizarea acestui indicator economic în ianuarie 1997, potrivit Reuters.

Potrivit economiştilor citaţi de agenţia de presă, inflaţia din Spania nu va avea un impact puternic asupra mediei în zona euro, aceasta fiind influenţată, în mare parte, de evoluţiile celor trei mari economii, respectiv Germania, Franţa şi Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici