Datornici ai Bank of America pot ceda băncii proprietatea asupra locuinţelor şi să devină chiriaşi

Bank of America a lansat în această săptămână un program pilot prin care clienţii care nu îşi mai pot plăti ratele creditelor imobiliare pot opta să renunţe la dreptul de proprietate asupra locuinţelor şi să devină în schimb chiriaşi, transmite Bloomberg.

215 afișări
Imaginea articolului Datornici ai Bank of America pot ceda băncii proprietatea asupra locuinţelor şi să devină chiriaşi

Bank of America (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Programul va începe cu mai puţin de 1.000 astfel de datornici, din statele Arizona, Nevada şi New York, se arată într-un comunicat al băncii.

Proprietarii de locuinţe vor transfera băncii dreptul de proprietate asupra locuinţelor, iar datoriile vor fi şterse. În schimb, vor putea să închirieze locuinţa de la bancă, plătind o rată cel mult egală cu cea din piaţă, pe o perioadă de trei ani.

"Prioritatea noastră este să găsim o soluţie care să ajute clienţii. Dacă programul pilot se va extinde, beneficiul va fi că va contribui la stabilizarea preţurilor locuinţelor în comunitatea respectivă", a declarat Ron Sturzenegger, director al departamentului băncii care se ocupă de prescrierile de ipoteci şi creditele neperformante.

Banca va fi proprietara locuinţelor din program, va angaja firme care să le administreze şi după un anumit timp le va scoate la vânzare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici