După ce măsurile din domeniul bancar au fost adoptate, Teodorovici spune că-l va invita pe Isărescu la o discuţie la Finanţe

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, duminică seara, într-o emisiune, că îl va invita pe Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la minister, pentru o discuţie privind băncile.

649 afişări
Imaginea articolului După ce măsurile din domeniul bancar au fost adoptate, Teodorovici spune că-l va invita pe Isărescu la o discuţie la Finanţe

După ce măsurile din domeniul bancar au fost adoptate, Teodorovici spune că-l va invita pe Isărescu la o discuţie la Finanţe

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, duminică seara, într-o emisiune, că îl va invita pe Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la minister, pentru o discuţie privind băncile.

„Am să îi fac o invitaţie domnului Guvernator să vină la Ministerul de Finanţe. Dânsul (Guvernatorul - n.red.) nu a mai fost de ani de zile la Ministerul de Finanţe. Am tot fost eu, anul trecut, şi în cadrul unor discuţii oficiale, dar şi în cadrul unor discuţii bilaterale. Acum am să-l invit eu la Finanţe, alături de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (n.red. - Sergiu Oprescu) şi împreună vor trebui să-mi răspundă unor întrebări, tocmai pentru a evita situaţiile care se întâmplă astăzi în zona sistemului bancar. Să le ascult şi doleanţe, dar să le pun şi eu întrebări la care vreau să am şi câteva răspunsuri. Vorbim de provizioane bancare. Probabil că este (o premieră - n. red.). Este momentul ca domnul Guvernator să vină şi la Finanţe şi să discutăm deschis”, a afirmat Eugen Teodorovici, duminică seara, într-o emisiune la Antena 3.

Ministrul Finanţelor Publice a mai susţinut că, în ultimele zile, a auzit că sunt presiuni agresive din partea BNR către băncile comerciale, pentru a se nu se scădea ROBOR-ul, cel în funcţie de care este stabilită taxa pe activele financiare ale băncilor, de la începutul acestui an. Taxa pe activele financiare ale băncilor este de 0,1-0,5%, la o medie trimestrială a ROBOR de 2-4%, pasul cu plus fiind de 0,5%.

În plus, oficialul de la Finanţe a adăugat că o propunere în ceea ce priveşte băncile poate fi aceea de a elimina deducerea provizioanelor, iar riscul acestora să şi-l asume statul, astfel încât costul să fie mai redus la împrumuturi. Pentru fiecare credit, băncile trebuie să îşi asigure un provizion, raportat la suma împrumutată şi toate costurile aferente. În funcţie de riscul clientului, un provizion poate ajunge la 100% din toate aceste costuri, dar provizioanele sunt deductibile pentru bănci.

„Dacă nu se întâmplă nimic sau se întâmplă ceva, banca îşi deduce din profit acea cheltuială (n.red. - o deduce la calcularea impozitului pe profit). Aş putea să spun invers, ca stat. Nu cumva, mai bine facem invers? Hai să ne gândim că nu este nevoie să îţi deduc aceste cheltuieli. Tu eşti obligat să îţi faci provizionul, dar lasă-mă pe mine, ca stat, să încasez impozit pe profit pe acea sumă care nu se constituie ca pierdere şi, dacă se întâmplă ceva peste un an, doi sau şapte, atunci vin eu, ca stat, şi reglez din ceea ce ar fi trebui să pui tu ca şi provizion. Sunt cam 3 miliarde de lei numai aici. Este un mic exemplu”, a detaliat Teodorovici.

Oficialul de la Finanţe a afirmat că BNR are influenţă în a stabili ROBOR. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei, iar indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR, potrivit informaţiilor furnizate de Banca centrală.

„Vreau să am o discuţie. Nu prea am mai făcut. Tocmai de asta vreau să fie un mesaj foarte clar. Este prima oară când fac acest lucru (n.red. - când îl invită pe Guvernatorul BNR la Ministerul Finanţelor). Domnul Guvernator ştie şi ceilalţi care mă cunosc ştiu, că «simt» anumite lucruri foarte repede şi foarte bine şi nu prea mă înşel, ca să nu zic că nu mă înşel deloc. O astfel de discuţie este una binevenită”, a subliniat Teodorovici.

De asemenea, ministrul Finanţelor a mai susţinut că ROBOR ar trebuie să fie stabilit în funcţie de tranzacţiile care se fac, nu în funcţie de cotaţii.

„În ianuarie se vor purta discuţii cu cei din Asociaţia Română a Băncilor şi cu cei din BNR, pentru a vedea exact în ceea ce priveşte modul în care se aplică această ordonanţă. Discuţia este foarte tehnică”, a menţionat Teodorovici, referindu-se la OUG nr. 114/2018, care include şi taxa pe activele financiare ale băncilor.

De asemenea, ministrul Finanţelor a susţinut că preferă să aibă un cost mai mare de finanţare, ca stat, în condiţiile în care taxa pe activele financiare vizează şi împrumuturile acordate prin titlurile de stat, „pentru că voi avea un cost mai mic în piaţă şi câştiga din efectele de runda a doua, când vor scădea dobânzile în piaţă şi va creşte economia”, a arătat acesta.

Într-o scrisoare trimisă ministrului Finanţelor, pe care acesta a confirmat-o, BNR a susţinut că doar patru bănci vor mai avea profit în acest an, dacă se aplică taxa pe activele financiare ale băncilor, iar sectorul bancar românesc, cumulat, va deveni neprofitabil, începând din acest an, când va înregistra o pierdere de 680 de milioane de lei, iar anul viitor va înregistra o pierdere de 3,4 miliarde de lei.

Această scrisoare este semnată de Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, fost ministru de Finanţe propus de PSD. „La BNR este un colectiv care produce documentul şi îl semnează cel care este în acea zi”, a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a susţinut că BNR cunoştea faptul că băncile străine scot profitul din ţară. „Sunt obligaţi să ştie (n.red. - BNR). Numai că şi aici inspecţia vine din partea Fiscului. Şi aici Fiscul trebuie să ştie lucrurile acestea şi să acţioneze în consecinţă. (BNR - n.red.) are pârghii şi să şi schimbe lucrurile care s-au întâmplat”, a punctat Teodorovici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici