Economia Elveţiei va reveni în curând pe creştere

Economia Elveţiei, afectată de criza mondială, a atins deja pragul de jos şi va reveni în curând pe creştere, a declarat economistul şef al Secretariatului de Stat pentru Economie, Aymo Brunetti, într-un interviu acordat publicaţiei Sonntag.

78 afișări
Imaginea articolului Economia Elveţiei va reveni în curând pe creştere

Economia Elveţiei va reveni în curând pe creştere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Plec de la premisa că plafonul de jos a fost atins", a afirmat Brunetti.

Elveţia a intrat în recesiune în primăvară, după două trimestre consecutive în care economia a scăzut. Produsul Intern Brut s-a diminuat cu 0,8% în primul trimestru şi cu 0,6% în ultimele luni ale 2008.

În privinţa economiei, Secretariatul anticipează o scădere de 2,7% în acest an şi o revenire modestă de 0,4% în 2010.

Brunetti avertizează, însă, că situaţia şomajului se va înrăutăţi, atingând punctul culminant în iarna 2010-2011.

Rata şomajului din Elveţia a urcat la 3,7% în iulie, de la 3,6% în luna anterioară.

Instituţia estimeză că indicatorul va creşte la 3,8% până la finele acestui an şi la 5,5% în 2010, nivel de două ori mai mare decât cel din 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici