Erste a înregistrat în trimestrul trei pierderi de 1,5 mld. euro şi a redus puternic portofoliul CDS

Erste a înregistrat o pierdere de 1,5 miliarde euro în trimestrul trei, faţă de un profit de 367 milioane euro în perioada similară din 2010, ca urmare a amortizării fondului comercial, constituirii de provizioane în Ungaria şi costurilor legate de modificarea portofoliului CDS la valoarea justă.

242 afișări
Imaginea articolului Erste a înregistrat în trimestrul trei pierderi de 1,5 mld. euro şi a redus puternic portofoliul CDS

Erste a înregistrat în trimestrul trei pierderi de 1,5 mld. euro şi a redus puternic portofoliul CDS (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După primele nouă luni ale anului Erste a raportat o pierdere netă după plata intereselor minoritare de 973 milioane euro, faţă de un profit net de 633,8 milioane euro în perioada similară a anului precedent.

"În urma anunţului preliminar privind trimestrul al treilea din 2011, de pe 10 octombrie, au existat temeri privind portofoliul nostru CDS. Astfel, am reacţionat şi ne-am redus portofoliul de la 5,2 miliarde euro la finele lunii septembrie la 0,3 miliarde euro în prezent, fără un impact negativ la nivelul contului de profit şi pierdere", a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank, cu ocazia prezentării rezultatelor financiare pentru primele nouă luni din 2011.

Venitul net din dobânzi a crescut în primele nouă luni cu 0,9%, la 4,13 miliarde euro, iar încasările din taxe şi comisioane au scăzut cu 1,3%, la 1,35 miliarde euro.

Încasările nete din tranzacţionare, influenţate în mod negativ semnificativ de volatilitatea portofoliului CDS, s-au situat la 37,4 milioane euro, în scădere cu 87,1% comparativ cu cele înregistrate în primele nouă luni ale anului trecut.

Modificarea portofoliului CDS la valoarea justă a condus la diminuarea profitului operaţional cu 8,8%, de la 2,88 miliarde euro la 2,63 miliarde euro în primele nouă luni ale acestui an. Raportul cost/venit s-a situat la 52,4% la finele lunii septembrie, mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 49,9%.

Costurile de risc au crescut cu 17%, de la 1,58 miliarde euro în primele trei trimestre, la 1,86 miliarde euro, evoluţie determinată în mare parte de necesitatea constituirii de provizioane suplimentare în Ungaria.

Totalul activelor s-a majorat cu 5% în perioada ianuarie-septembrie, la 216,1 miliarde euro.

Capitalul propriu al Erste Group se situa la sfârşitul lunii septembrie la 11,9 miliarde euro, iar capitalul Core Tier 1 la 10,6 miliarde euro, în scădere faţă de nivelul de la finele lunii decembrie de 11 miliarde euro.

Depozitele consituite de bănci la Erste au crescut cu aproape 8% faţă de sfârşitul anului trecut, de la 20,15 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro, în timp ce depozitele clienţilor au urcat cu 4%, de la 117 miliarde de euro la 121,6 miliarde de euro.

Costurile de risc au urcat cu 17%, de la 1,59 miliarde de euro (162 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi) în primele nouă luniale anului trecut la 1,86, sau 184 puncte de bază, în aceeaşi perioadă a acestui an. Evoluţia s-a datorat în mare parte necesarului suplimentar de provizioane în Ungaria. Calitatea activelor s-a îmbunătăţit în Cehia, Slovacia şi Austria, se arată în raportul Erste.

Rata creditelor neperformante raportată la împrumuturile către clienţi a ajuns la 8,2% la sfârşitul lunii septembrie, de la 7,6% în decembrie. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit de la 60% la sfârşitul anului trecut la 63,9% la finele lunii septembrie.

La sfârşitul lunii septembrie, Erste avea 50.900 de angajaţi, în creştere uşoară de la 50.272 în decembrie. Totodată, cheltuielile administrative generale au avansat cu 0,7%, la 2,9 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici