FMI condiţionează acordarea tranşei de neaplicarea ordonanţei privind creditele populaţiei la contractele în derulare

FMI ar putea condiţiona acordarea următoarei tranşedin acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 până la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizând eliminarea referirilor la contractele în derulare, a afirmat preşedintele Comisiei Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan.

15 afișări
Imaginea articolului FMI condiţionează acordarea tranşei de neaplicarea ordonanţei privind creditele populaţiei la contractele în derulare

FMI condiţionează acordarea tranşei de neaplicarea ordonanţei privind creditele populaţiei la contractele în derulare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceasta ar fi noutatea care a rezultat din discuţa de azi, că tranşa care ar trebui accesată de România până pe 15 decembrie ar putea să fie acordată sub rezerva rezolvării acestei probleme legată de OUG 50", a spus Viorel Ştefan, care a arătat că şi FMI, şi Banca Mondială, dar şi Comisia Europeană vor un text de lege care să nu conţină ambiguităţi.

El a explicat că una dintre condiţiile pe care FMI le va pune se referă la eliminarea din textul legii a prevederilor legate de retroactivitatea ordonanţei privind creditele pentru populaţie.

"OUG 50 se va aplica în conformitate cu legea pe care Parlamentul o va aproba. Şi este foarte posibil să aducă modificări, modificări care nu exclud varianta ca să se introducă un amendament de eliminare a prevederilor care vizează contractele în derulare. Nu e o decizie, nu e decizia mea, noi suntem în fază de consultări", a spus Viorel Ştefan, după discuţia cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

El a arătat că doar FMI a condiţionat acordarea tranşei de modificarea legislaţiei, nu şi Comisia Europeană.

"Ar trebui până în 15 decembrie să avem OUG 50 modificată într-o formulă agreată de Comisia Europeană, pentru că, iată, s-a pus din nou în discuţie faptul că, aşa cum s-a făcut extinderea prevederilor Directivei prin transpunere în legislaţie prin OUG 50, ar exista şi o posibilitatea de declanşare a procedurii de infrigement. Sigur, analiza nu e făcută până la capăt de cei de la Comisia Euroepană, dar e o discuţie la zi", a spus Viorel Ştefan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici