Funcţionarea sistemului de pensii private, analizată la Mediafax Talks about Private Pensions

Măsurile ce vor fi adoptate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru o bună funcţionare a sistemului de pensii private în 2010 vor fi analizate, marţi, 2 martie, la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions.

53 afișări
Imaginea articolului Funcţionarea sistemului de pensii private, analizată la Mediafax Talks about Private Pensions

Funcţionarea sistemului de pensii private, analizată la Mediafax Talks about Private Pensions

Mediafax Talks about Private Pensions îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe: Mircea Oancea - preşedintele CSSPP, Ross Jones - preşedintele International Organisation of Pension Supervisors, Emilia Bunea - director general al ING Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma - director general al ALICO Pensii, Crinu Andănuţ - preşedintele APAPR şi Adrian Allott - preşedintele Asociaţiei Române de Actuariat.

Aceştia vor pune în dezbatere teme ca randamentele obţinute de fondurile de pensii private în 2009, valoarea actuală a activelor fondurilor de pensii şi evoluţia pieţei pensiilor facultative în cei aproximativ trei ani trecuţi de la lansare.

De asemenea, lectorii vor discuta despre stadiul proiectului de lege privind Fondul de garantare a sistemului de pensii private, prin care ar urma să fie compensate pierderile participanţilor şi/sau ale beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie.

Politicile de stimulare a angajatorilor în vederea includerii pensiilor facultative în pachetele salariale, rolul Pilonului III în raport cu asigurările de viaţă şi dezvoltarea educaţiei financiare a participanţilor la sistemul de pensii private sunt alte teme de dezbatere ale conferinţei.

În ianuarie 2010, la cele 12 fonduri de pensii administrate privat au contribuit 4.936.522 persoane, iar activele nete ale fondurilor au însumat 2,537 miliarde lei, conform datelor CSSPP. Pe Pilonul III, activele nete ale celor 13 fonduri de profil au totalizat 215 milioane lei, iar numărul de participanţi a fost de 188.471 persoane, gradul de acoperire fiind de 4% din efectivul salariaţilor din România, potrivit aceleiaşi surse.

O conferinţă aflată la a treia ediţie, Mediafax Talks about Private Pensions va reuni autorităţi şi reprezentanţi ai celor mai importante companii de pe piaţa pensiilor private, directori de resurse umane din mari companii, precum şi reprezentanţi ai caselor de avocatură, consultanţi şi brokeri.

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici