Gândul: Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare

Negocierea condiţiilor de creditare nu a devenit încă o practică pe piaţa bancară românească. Scenariul contractării unui credit este aproape la fiecare bancă acelaşi: spui ce doreşti iar consilierul de credit îţi comunică ce poţi să primeşti, faci dosarul şi într-un final semnezi contractul de creditare pe care-l vezi doar atunci, moment în care poţi să descoperi (dacă cunoşti ceva noţiuni juridice) şi toate costurile împrumutului.

1 afișare
Imaginea articolului Gândul: Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare

Gândul: Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare

Le accepţi şi îţi plăteşti cuminte rata lună de lună. Bancherii spun că în realitate condiţiile de creditare ar trebui negociate iar discuţiile ar trebui să se poarte pe contract şi nu pe un flyer de promovare a unui produs bancar.

Fie că vorbim de comisioanele de acordare, de administrare sau de cele de rambursare anticipată, cu toate pot ajunge şi chiar depăşi 3% din suma împrumutată în funcţie de bancă şi tipul creditului solicitat. Pe lângă acestea mai pot exista şi alte comisioane mult mai mici la care se adaugă dobânzile aferente împrumutului, destul de mari în România.

Mai multe pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici