Grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, cheamă în judecată statul român şi cere rambursarea unor cheltuieli de 34 de milioane de euro - Mediafax

Grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, cheamă în judecată statul român şi cere rambursarea unor cheltuieli de 34 de milioane de euro

Grupul austriac OMV – proprietarul Petrom – relatează, în Raportul său pe anul 2016, că a notificat statul român la Curtea de Arbitraj de la Paris pentru rambursarea unor cheltuieli de mediu. Acesta este al doilea litigiu, iar totalul creanţelor se ridică la 34 de milioane de euro.

2022 afişări

Imaginea articolului Grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, cheamă în judecată statul român şi cere rambursarea unor cheltuieli de 34 de milioane de euro

Grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, cheamă în judecată statul român şi cere rambursarea unor cheltuieli de 34 de milioane de euro (Imagine: Gabriel Petrescu/ Arhiva Mediafax Foto)

„Până în acest moment, în baza Anexei P la Contractul de privatizare Petrom, OMV AG a solicitat statului român rambursarea către OMV Petrom a cheltuielilor suportate de acesta din urmă în legătură cu decontaminarea unor situri poluate istoric înainte de privatizarea Petrom şi cu abandonarea unor categorii de sonde, în valoare de aproximativ 86 de milioane de euro. Începând cu anul 2009, OMV AG a solicitat în nenumărate rânduri rambursarea acestor cheltuieli, însă, până la acest moment, statul român a rambursat aproximativ 18 milioane de euro”, se arată într-un document de poziţie transmis luni de OMV, la solicitarea MEDIAFAX.

 

„Având în vedere că pentru anumite cereri de rambursare în valoare de 34 de milioane de euro (153 de milioane de lei) nu au fost identificate soluţii în baza Contractului de privatizare Petrom, OMV AG a depus o notificare de dispută (notice of dispute). De la momentul depunerii acestei notificări, conform Contractului de privatizare Petrom, OMV AG şi Statul român au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a soluţiona pe cale amiabilă acest diferend. În ciuda eforturilor, nu a fost identificată o soluţie amiabilă; drept urmare, o cerere de arbitraj a fost depusă la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris”, a mai comunicat OMV.

În Raportul pe 2016 al grupului austriac se mai arată: „Alte creanţe includ o cerere care ajunge la 542 de milioane de euro (568 de milioane de euro în 2015) împotriva statului român legată de obligaţii pentru costuri care vizează dezafectarea unor sonde şi de refacere a mediului în OMV Petrom SA. Creanţele constau în 72 de milioane de euro pentru costuri legate de curăţarea şi refacerea mediului şi costuri în valoare de 469 de milioane de euro (515 milioane de euro în 2015) pentru dezafectarea sondelor. În aprilie 2016, OMV a notificat statul român cu privire la o serie de creanţe neplătite de partea română în legătură cu anumite obligaţii care vizează dezafectarea unor sonde şi de refacere a mediului, în valoare de aproximativ 34 de milioane de euro. Începând cu data trimiterii notificării, elaborată în baza clauzelor acordului de privatizare, OMV şi statul român au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva în mod amiabil neînţelegerea. Acest termen a expirat în 19 octombrie 2016, iar pe 7 martie 2017 OMV a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanţă cu regulamentele Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris”.

Potrivit OMV, suma de aproximativ 2,46 miliarde de lei (aproximativ 542 de milioane de euro) din situaţiile financiare reprezintă „valoarea estimată prezentă a întregii creanţe asupra statului român (inclusiv cererile nerambursate încă)”. Această valoare include şi lucrările viitoare care urmează să fie efectuate de către companie şi care trebuie rambursate conform prevederilor contractului de privatizare, unele dintre ele până în anul 2034. „Rambursarea acestor cheltuieli se va solicita statului român progresiv, pe măsură ce lucrările vor fi finalizate”, precizează Grupul OMV.

Potrivit Anexei P la Contractul de privatizare Petrom, precum şi principiilor europene conform cărora poluatorul plăteşte, costurile remedierii poluării cauzate înainte de privatizare (poluarea istorică) vor fi rambursate de către statul român, în condiţiile îndeplinirii anumitor cerinţe. Motivaţia constă în faptul că statul roman, prin companiile deţinute, a exploatat zăcăminte petroliere timp de peste 50 de ani.

„Practic, OMV Petrom acţionează ca un agent de decontaminare în numele Statului român, plătind pentru operaţiunile de decontaminare, valoarea acestor costuri urmând să fie recuperată de la statul român”, precizează compania petrolieră.

Grupul austriac OMV a mai deschis şi în anul 2012 o acţiune împotriva Guvernului la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, solicitând rambursarea a 91,6 milioane de lei pentru lucrări de ecologizare efectuate în perioada 2009-2010 şi pentru care nu primise banii de la buget. În acel moment, România era reprezentată în procesul de la Paris de Ministerul Mediului şi Pădurilor, care a solicitat Guvernului să aprobe suplimentarea cu 820.000 lei a bugetului pentru anul în curs pentru plata arbitrilor.

Grupul austriac OMV a achiziţionat participaţia majoritară la Petrom în anul 2004, printr-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, sub formă de achiziţie directă de acţiuni (668 de milioane de euro) şi majorare de capital (832 de milioane de euro).

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
OMV ,
OMV PETROM ,
LITIGIU STAT OMV

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.