Prima pagină » Cultură-Media » Începe călătoria prin valorile UNESCO, din iunie până în noiembrie 2025

Începe călătoria prin valorile UNESCO, din iunie până în noiembrie 2025

Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) startul celei de-a treia ediții a programului „Porți Deschise la CNR UNESCO”, organizat împreună cu parteneri diverși, instituţii publice, persoane fizice şi juridice din mediul privat și organizaţii neguvernamentale, printre care și Centrul Cultural Mihai Eminescu.
Începe călătoria prin valorile UNESCO, din iunie până în noiembrie 2025
Foto: Facebook/Centrul Cultural Mihai Eminescu

Deschiderea oficială are loc luni, de la ora 16.00, marcând debutul unui calendar cu multe evenimente culturale, educative și științifice, expoziții, ateliere, dezbateri și lansări de carte, care se desfășoară între 16 iunie și 28 noiembrie 2025, la sediul instituției.

Inițiativa își propune să aducă mai aproape de cetățeni temele fundamentale promovate de UNESCO: patrimoniul cultural, știința, educația, comunicarea și cooperarea internațională, într-un demers de consolidare a dialogului și participării civice.
Între momentele-cheie ale ediției 2025 se numără lansarea unui set de bune practici în domeniul

Educației Culturale și Artistice, în debutul ediției, apoi întâlnirea cu elevi și profesori UNESCO și prezentarea revistei pentru copii „Fabulafia”, marți, și o masă rotundă “Voci africane, rezonanțe globale”, alături de expozițiile tematice “Amintiri din Africa” și „Africa prin ochii unui profesor pasionat”, prezentate miercuri.

Expoziția de pictură „Patrimoniul UNESCO – o lecție de istorie”, cu participarea artiștilor din România și Republica Moldova, și seria de evenimente dedicate sportului, accesului la informație și întâlnirea anuală a Catedrelor UNESCO, din 17-19 septembrie, se anunță a fi în centrul atenției în iulie-august și septembrie.

O ipostază rară a Reginei Maria – scriitoarea

A doua parte a programului va conduce publicul la o serie de evenimente ce pun în lumină teme de actualitate și figuri marcante ale culturii românești. O dezbatere dedicată temei „UNESCO și Agenda Culturală a Viitorului”, cu accent pe promovarea culturii ca bun public global, va avea loc în 26 septembrie, iar în 7 și 8 octombrie va fi lansată colecția „Biografii”, adresată tinerilor cititori, și cartea „Regina Maria. Viața și opera”, care oferă o perspectivă inedită asupra reginei, în calitate de scriitoare. Tot în octombrie, expoziția „Matematica inefabilului” aduce un omagiu academicianului Solomon Marcus, reunind lucrări ale unor artiști plastici contemporani. De asemenea, vor fi programate mese rotunde pe teme de interes, precum patrimoniul audiovizual și provocările generate de inteligența artificială.

Seria evenimentelor se încheie pe 28 noiembrie, cu cea de-a treia ediție a Galei „România – UNESCO”, moment aniversar care celebrează contribuțiile naționale în cadrul valorilor promovate de UNESCO.