În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în cursul anului 2010 au fost admise 11 acţiuni disciplinare, cinci acţiuni au fost respinse ca neîntemeiate, iar o acţiune a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Inspecţia Judiciară precizează că, în cursul anului 2010, au rămas irevocabile 17 hotărâri prin care judecătorilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare, după cum urmează: cinci sancţiuni de „avertisment”; zece sancţiuni de „diminuare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu până la 15 la sută pe o perioadă de la o lună la trei luni”; o sancţiune constând în „mutare disciplinară pentru o perioadă de la o lună la trei luni, la o instanţă din raza aceleiaşi curţi de apel”; o sancţiune de „excludere din magistratură”.
Secţia pentru procurori a pronunţat, anul trecut, 11 hotărâri în materie disciplinară, din care trei de admitere şi aplicarea unei sancţiuni.
În cursul anului 2010, au rămas irevocabile patru hotărâri prin care procurorilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare, după cum urmează: o sancţiune de „avertisment”; două sancţiuni de „diminuare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu până la 15 la sută pe o perioadă de la o lună la trei luni”; o sancţiune de „excludere din magistratură”.