Investiţiile străine au scăzut la mai puţin de jumătate în primele 10 luni

Investiţiile străine directe au urcat uşor în primele zece luni ale anului, la 3,72 miliarde euro, însă valoarea acestora a reprezentat mai puţin de jumătate din intrările din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 7,66 miliarde euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

16 afișări
Imaginea articolului Investiţiile străine au scăzut la mai puţin de jumătate în primele 10 luni

Investiţiile străine au scăzut la mai puţin de jumătate în primele 10 luni (Imagine: Mediafax Foto)

În perioada menţionată, participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, a reprezentat 1,95 miliarde de euro, faţă de 4,48 miliarde de euro în perioada similară din 2008, în timp ce creditele intra-grup au avut o contribuţie de 1,77 miliarde de euro, de aproape două ori mai mică decât în aceeaşi perioadă din 2008.

Investiţiile străine directe au acoperit în proporţie de 94,1% deficitul de cont curent, care s-a ridicat la 3,95 miliarde de euro.

În primele nouă luni ale anului, investiţiile străine directe au totalizat 3,5 miliarde de euro, aproape jumătate din valoarea sumelor atrase în perioada similară din 2008, de 6,994 miliarde de euro.

Anul trecut, investiţiile s-au ridicat la 9,02 miliarde euro, în creştere cu 24,5% faţă de 2007, şi au acoperit în proporţie de 53,5% deficitul de cont curent, situat la 16,87 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici