Valoarea investițiilor străine directe (ISD) în România a scăzut cu peste 80% în primul semestru din 2026 față de aceeași perioadă din 2025, iar acest semnal nu trebuie minimalizat, dar nici nu trebuie să confundăm o evoluție statistică pe șase luni cu un verdict asupra atractivității economiei românești, a declarat Daniel Constantin în interviul acordat Mediafax.
România continuă să fie pe radarul investitorilor străini, care încep să fie atenți nu numai la costuri, ci și la capacitatea ei de a susține activități cu tehnologie, automatizare și valoare adăugată ridicată, arată președintele ARICE.
„Investitorii sunt mai prudenți, analizează mai multe scenarii și decid mai greu, dar interesul există”, este mesajul lui Daniel Constantin, care a detaliat structura investițiilor și evoluția deficitelor, zonele și domeniile potențialilor viitori investitori.
Reporter: Mai sunt investitorii străini interesați să vină în România, conform datelor disponibile pentru primele luni din 2026, comparativ cu același interval din 2025?
Daniel Constantin: Reducerea investițiilor străine directe în România trebuie analizată atât prin prisma factorilor interni, cât și în contextul mai amplu al evoluțiilor economice europene. Potrivit Băncii Naționale a României, investițiile directe ale nerezidenților au însumat 669 de milioane de euro în primul semestru al anului 2026, comparativ cu 3,72 miliarde de euro în perioada similară din 2025, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 82%.
Această evoluție nu trebuie însă interpretată ca o retragere de aceeași amploare a capacităților productive sau ca o pierdere definitivă a interesului investitorilor pentru România. Investițiile străine directe reprezintă un indicator financiar complex, care include participațiile la capital, profiturile reinvestite și creditele intragrup. Din diferența de aproximativ 3,05 miliarde de euro față de primul semestru al anului precedent, circa 1,2 miliarde provin din reducerea profiturilor reinvestite, aproximativ 1,1 miliarde din diminuarea finanțărilor intragrup, iar 750 de milioane de euro din evoluția participațiilor la capital.
Principalul determinant a fost soldul negativ al profiturilor reinvestite, de aproximativ 1,12 miliarde de euro în trimestrul al doilea. Dividendele distribuite de companiile cu capital străin, inclusiv din profiturile acumulate în anii anteriori, au depășit profiturile curente. Fenomenul are și o componentă sezonieră, deoarece dividendele sunt distribuite, în general, în prima jumătate a anului. Amplitudinea sa indică însă și reducerea profitabilității operaționale, într-un context caracterizat de încetinirea activității economice, creșterea riscurilor și persistența incertitudinilor.
La acestea se adaugă reducerea creditelor intragrup și influența unor tranzacții punctuale, inclusiv transferul unui lanț important de retail de la un proprietar nerezident către un investitor rezident (Carrefour – n.r. ). Din punct de vedere statistic, o asemenea operațiune diminuează fluxul net de investiții străine, fără să însemne în mod necesar dispariția activității economice sau a locurilor de muncă asociate.
În concluzie, reducerea ISD din primul semestru al anului 2026 trebuie privită ca un semnal important privind profitabilitatea companiilor și încrederea investitorilor în perspectivele economiei, dar nu ca o pierdere definitivă a atractivității României. Contextul european dificil explică o parte a evoluției, în timp ce distribuirea dividendelor, reducerea profiturilor reinvestite, creditele intragrup și anumite tranzacții punctuale explică amploarea variației statistice.
Este însă esențial să facem distincția între fluxurile financiare deja înregistrate și interesul investițional existent. O investiție majoră nu se decide de la o lună la alta. Între primul contact, analiza mai multor piețe, alegerea amplasamentului și decizia finală pot trece luni sau chiar ani.
Reporter: Potențialii investitori care vă contactează pentru a analiza dacă vin în România în ce domenii activează și din ce țări provin?
Daniel Constantin: Din dialogul constant pe care ARICE și InvestRomania îl au cu mediul investițional internațional, pot spune foarte clar: România continuă să fie pe radarul investitorilor străini. Vedem interes atât pentru proiecte noi, cât și pentru extinderea unor investiții existente. Investitorii sunt mai prudenți, analizează mai multe scenarii și decid mai greu, dar interesul există.
Și, poate mai important, se schimbă tipul investițiilor pentru care România este analizată, către proiecte cu valoare adăugată mai mare, tehnologie și producție avansată. Discuțiile vizează industria prelucrătoare și producția avansată, industria auto și componente, energia și stocarea energiei, IT&C și tehnologiile digitale, apărarea și industriile dual-use, logistica, industria farmaceutică și alimentară, serviciile și cercetarea-dezvoltarea.
Vedem tot mai multe proiecte în care criteriul principal nu mai este doar costul, ci capacitatea României de a susține activități cu tehnologie, automatizare și valoare adăugată ridicată, iar aici România poate veni cu argumente concrete: competențe tehnice, o bază industrială diversificată, resurse energetice, infrastructură în dezvoltare și ecosisteme de furnizori.
În ceea ce privește originea potențialilor investitori, Europa rămâne principala sursă de interes, însă avem dialog și cu investitori din America de Nord și Asia. Reconfigurarea lanțurilor globale de aprovizionare și apropierea unor capacități de producție de piața europeană creează oportunități pe care România le poate valorifica.
Competiția pentru investiții s-a schimbat, pentru că s-a schimbat investitorul. Marile companii nu mai aleg o țară doar pentru că este competitivă din perspectiva costurilor. Analizează forța de muncă, infrastructura și conectivitatea, energia, fiscalitatea, accesul la finanțare și scheme de sprijin și existența furnizorilor locali.
Reporter: Care ar fi atuurile României?
Daniel Constantin: În raport cu aceste criterii, România are argumente solide: una dintre cele mai mari piețe din regiune, acces direct la Piața Unică Europeană, o poziție strategică între Europa Centrală, Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre, o bază industrială diversificată, competențe tehnice și digitale, resurse energetice și acces la finanțări europene.
Nu pornim de la zero. România are deja industrie, competențe și ecosisteme în care un investitor se poate integra și pe care poate construi. Acesta este un avantaj important într-o perioadă în care companiile caută nu doar o locație, ci un mediu în care investiția poate funcționa și se poate dezvolta pe termen lung.
Din discuțiile directe cu investitorii am remarcat și un aspect care cred că merită menționat: România este uneori percepută din exterior mai favorabil decât ne percepem noi înșine. Investitorii văd baza industrială, oamenii bine pregătiți și adaptabili, competențele tehnice, energia, apartenența la Uniunea Europeană și NATO și poziția geografică. Dar, mai ales, văd spațiul de dezvoltare pe care România încă îl are.
Un alt semnal important este comportamentul investitorilor deja prezenți. Atunci când o companie își extinde capacitatea, adaugă o linie de producție sau aduce în România o activitate cu valoare adăugată mai mare, aceasta este o nouă decizie de încredere în România. Din acest motiv, politica de atragere a investițiilor nu poate fi privită exclusiv prin prisma companiilor care intră pentru prima dată pe piață.
Reporter: Care sunt demersurile și obiectivul ARICE în acest context?
Daniel Constantin: Aici rolul ARICE este vital. Prin InvestRomania, transformăm interesul investițional în proiecte concrete: identificăm și abordăm investitori strategici, furnizăm informațiile necesare fundamentării deciziei, facilităm dialogul cu autoritățile centrale și locale, sprijinim selecția amplasamentelor și acompaniem investitorii pe întreaga durată a procesului decizional.
La fel de importantă este componenta de „aftercare”. Relația cu un investitor nu se încheie odată cu realizarea investiției. O investiție de succes este una care continuă să se dezvolte. De aceea, ARICE menține dialogul cu investitorii deja prezenți în România și sprijină dezvoltarea, extinderea și reinvestirea acestora.
Dialogul permanent cu companiile ne permite, în același timp, să identificăm direct dificultățile întâmpinate de investitori și să transmitem către Guvern propuneri concrete pentru îmbunătățirea cadrului investițional. Rolul ARICE nu este doar de a promova România ca destinație de investiții, ci și de a facilita parcursul investitorului de la intenție la decizie și, ulterior, la dezvoltarea investiției.
În final, cred că trebuie să privim cifrele cu realism, dar și în perspectiva corectă. Scăderea ISD din primul semestru este un semnal pe care nu trebuie să îl minimalizăm. Dar nici nu trebuie să confundăm o evoluție statistică pe șase luni cu un verdict asupra atractivității economiei românești.
Interesul pentru România există. Provocarea este să îl transformăm în decizie, iar decizia în investiție. România are piață, industrie, competențe, energie, poziționare strategică și acces la Piața Unică Europeană. Nu avem nevoie doar de mai mult capital, ci de capital care produce mai multă valoare – tehnologie, producție sofisticată, cercetare-dezvoltare, locuri de muncă bine plătite și dezvoltare pe termen lung.
Obiectivul este simplu: România nu trebuie doar să ajungă pe lista scurtă a investitorului. Trebuie să câștige investiția. Iar după ce a câștigat-o, trebuie să creeze condițiile pentru ca investitorul să rămână, să reinvestească și să crească aici.
Deficitul comercial cumulat al celor 20 de grupe de produse analizate a însumat 11,22 miliarde euro, în primele șase luni ale anului 2026, comparativ cu 9,75 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2025.
Deteriorarea soldului comercial a fost, astfel, de aproximativ 1,48 miliarde euro, respectiv 15,2%, potrivit cifrelor analizate și transmise de președintele ARICE.
Primele trei categorii în cazul cărora importurile au fost mai mari decât exporturile, deci au generat cele mai mari deficite, sunt „uleiuri brute din petrol si din minerale bituminoase, brute (titei)”, „Medicamente constituite prin amestecarea sau nu a componentelor”, și „Circuite integrate si micromontaje electronice”, în ambele intervale, valorile însă diferă de la an la an.
Top 20 produse cu contribuție la deficitul României în primele 6 luni ale anului 2026 comparate cu primele 6 luni ale anului 2025
Potrivit analizei președintelui ARICE, dezechilibrul este concentrat în trei domenii principale: echipamente și componente electronice, produse energetice și produse farmaceutice.
Împreună, acestea au generat un deficit de aproximativ 8,19 miliarde euro, reprezentând aproape 73% din deficitul celor 20 de categorii.
„Creșterea deficitului celor 20 de categorii analizate a fost determinată în principal de evoluția produselor petroliere rafinate, care explică aproximativ două treimi din deteriorarea totală. Contextul geopolitic asociat Iranului și presiunile asupra prețurilor energiei reprezintă factori externi relevanți, dar influența lor exactă nu poate fi separată de evoluția volumelor comerciale și a activității interne de rafinare”, explică Daniel Constantin.
Dincolo de componenta energetică, deficitul are un caracter structural, arată șeful ARICE, care precizează că România importă masiv produse farmaceutice avansate, semiconductori, acumulatoare, echipamente IT și materii prime industriale, în condițiile unei capacități interne insuficiente de producție și substituire a importurilor.
Potrivit șefului ARICE, în sectorul agroalimentar, ameliorarea soldului la carnea de porc este favorabilă, însă deficitul rămâne semnificativ. În cazul aeronavelor, variația este probabil conjuncturală, iar pentru cafea deficitul este explicat în principal de condițiile naturale și de cererea internă.
„Prioritățile economice rezultate din analiză sunt consolidarea capacităților interne în industria farmaceutică și electronică, creșterea securității energetice, valorificarea superioară a produselor petroliere și metalurgice și reducerea dependenței agroalimentare în sectoarele în care România dispune de potențial productiv”, a declarat Daniel Constantin, în analiza transmisă Mediafax.
Produse energetice
Produse farmaceutice și biologice
Electronică și echipamente electrice
Metale și produse siderurgice
Produse agroalimentare
Tractoare, aeronave și produse din plastic