investitii straine directe

Cu cât au scăzut investițiile străine, în ce domenii, de ce și ce urmează? Daniel Constantin, președintele ARICE: „România continuă să fie pe radarul investitorilor străini”

Investițiile străine directe în România au scăzut în primul semestru al anului, deficitele pe domenii-cheie s-au adâncit  – produsele energetice fiind semnificativ afectate de evoluțiile geopolitice globale – dar asta nu înseamnă că piața locală nu este pe radarul investitorilor internaționali, al căror profil este de asemenea în schimbare, a explicat Daniel Constantin, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), într-un amplu interviu în scris acordat reporterului Mediafax, interviu susținut de o analiză consistentă a datelor disponibile privind fluxurile comerciale din primele șase luni ale anului, comparativ cu același semestru de anul trecut.

Cristian Socol: Semnale de criză. Despre vulnerabilitățile externe, de la prăbușirea investițiilor străine directe la adâncirea deficitului de cont curent. Și câteva puncte tari | EXCLUSIV

România se află într-o criză economică profundă, marcată de scăderea economiei, prăbușirea investițiilor străine și adâncirea deficitului de cont curent, spune profesorul universitar Cristian Socol într-o analiză exclusivă pentru MEDIAFAX.

Datoria externă a României a crescut cu 3,06 miliarde de euro în primele trei luni din 2026. La cât a ajuns deficitul contului curent al balanței de plăți

Datoria externă a României – care include atât datoria administrației publice, dar și a băncii centrale și a companiilor – a depășit 231 de miliarde de euro, la finalul primului trimestru din 2025, potrivit datelor transmise luni de Banca Națională a României.

BNR: Deficitul de cont curent s-a adâncit cu 2,21 miliarde de euro în primele șase luni din 2025, față de prima jumătate a anului trecut

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 13,89 de miliarde de euro în prima perioada ianuarie-iunie 2025, față de 11,68 de miliarde de euro în același interval de anul trecut, arată cifrele Băncii Naționale a României date publicității miercuri seara.

Investiţiile străine directe au scăzut cu 53% în primele opt luni

Investiţiile străine directe din România au scăzut în primele opt luni cu 53% comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 6,72 miliarde euro la 3,15 miliarde euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).