Isărescu: Deponenţii să se uite la dobânda reală, s-ar putea să fie mai mare decât în ultimii ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îndeamnă deponenţii la bănci să se uite mai degrabă la dobânda reală, care reprezintă diferenţa între dobânda nominală şi rata inflaţiei, arătând că aceasta este mai mare în prezent decât în urmă cu câţiva ani, când inflaţia era ridicată şi aproape anula câştigul.

757 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Deponenţii să se uite la dobânda reală, s-ar putea să fie mai mare decât în ultimii ani

Isărescu: Deponenţii să se uite la dobânda reală, s-ar putea să fie mai mare decât în ultimii ani (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Ar trebui să-i îndemnăm pe deponenţi să se uite la dobânda reală, nu la cea nominală. Acum câţiva ani, când dobânda nominală se învârtea între 6-7%, inflaţia era tot pe acolo, diferenţa între dobânda nominală şi rata inflaţiei dădea o rată reală a dobânzii de circa 1%. Acum avem rată nominală între 1%-1,5%, inflaţia a coborât sub 1% şi tinde să fie negativă pentru câteva luni, poate chiar trimestre, iar câştigul real se menţine, s-ar putea să fie mai mare dobânda reală faţă de acum câţiva ani", a afirmat marţi Isărescu la conferinţa "Viitorul modelelor de business bancar", organizată în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României.

El a punctat că face o invitaţie la "realism", la o citire cu atenţie a cifrelor.

Totodată, el a menţionat că politica de comisioane practicată de bănci ar trebui să evite descurajarea depunerilor.

"Încă avem o problemă cu comisioanele, care sunt mari, un comision de 0,5%-1% pentru o operaţiune bancară se simte. Nicio bancă nu ar trebui să trăiască momentul când deponentul zice: de ce să-mi ţin banii în bancă, să plec cu mai puţin acasă? Este un îndemn la realism şi trebuie să va spun că noi, Banca Naţională, suntem preocupaţi de reducerea comisioanelor. Am luat măsuri cu vorba bună, cu moral suasion să reducem comisioanele, mai ales pe zona plăţilor de mare valoare", a spus Isărescu.

Guvernatorul a menţionat că nu mai există niciun fel de motivaţie ca plăţile în România să coste mai mult decât în Europa.

"Trebuie să facem un efort mai mare pentru a obişnui publicul cu rata reală a dobânzii, diferenţa dintre rata nominală şi rata inflaţiei. Nu trebuie să lăsăm publicul într-o confuzie, nu este sănătoasă", a conchis şeful BNR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici