Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat semnificativ spre jumătatea sesiunii interbancare de vineri, pe fondul unor volume ridicate de tranzacţionare, astfel că banca centrală a anunţat un curs de referinţă în scădere, de 4,2571 lei/euro, iar dealerii nu exclud intervenţia BNR.

20 afișări
Imaginea articolului Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro

Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comparativ cu paritatea de joi, de 4,2619 lei/euro, cursul de vineri este cu 1,04 bani mai redus.

Leul continuă să câştige teren în raport cu dolarul, pentru a noua şedinţa la rând, iar referinţa BNR a coborât cu 0,71 bani, de la 3,1079 lei/dolar la 3,1008 lei/dolar, un nou minim din 9 noiembrie. La data menţionată, rata de schimb se situa la 3,0778 lei/dolar.

În debut, băncile cotau euro la 4,2645 - 4,2670 lei, nivel similar cu cel la care se derulau operaţiunile la finalul şedinţei anterioare, de 4,2660 - 4,2670 lei/euro. În prima oră de tranzacţionare, cursul a mai crescut uşor, iar rata se situa la 4,2660 - 4,2690 lei/euro.

Potrivit dealerilor, în primele două ore de tranzacţionare cursul a înregistrat oscilaţii reduse, pe volume cumulate de 8 milioane de euro. Ulterior, volumul transferurilor a crescut, iar la jumătatea sesiunii operaţiunile însumau 111 milioane de euro. În jurul orei 13:00, băncile afişau cotaţii de 4,2570 - 4,2585 lei/euro, iar minimul zilei a fost de 4,2540 lei/euro.

"Creşterea lichidităţii foarte brusc ne face să credem că banca centrală a intervenit în favoarea leului. O altă ipoteză ar fi vânzările de euro realizate de o bancă care intenţionează să-şi majoreze capitalul social", a declarat dealerul unei bănci.

Operaţiunile de atragere de lei au crescut şi randamentele practicate pentru sumele plasate pe termen de o zi de la 3,13 - 3,63% la 3,76 - 4,26%, iar dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au urcat de la 3,27 - 3,77% la 3,80 - 4,29%.

Valutele ţărilor din regiune afişau corecţii de până la 0,5% la mijlocul sesiunilor de tranzacţionare.

Jucătorii sunt atenţi în aceste zile la discuţiile de la Davos, unde se desfăşoară al 41-lea Forum Economic Mondial, care pentru acest an are ca temă "Norme comune pentru o realitate nouă". La conferinţă iau parte 35 de şefi de state şi de guverne, 80 de miniştri, opt guvernatori de bănci centrale şi 1.400 de actori ai scenei economice mondiale.

Totodată, investitorii vor urmări vineri datele privind PIB-ul Statelor Unite în ultimul trimestru al anului trecut, care ar putea influenţa semnificativ pieţele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici