Lidl face 500 de noi angajări anul acesta

Retailerul german Lidl, care are 5.000 de angajaţi în România, va recruta încă 500 de persoane anul acesta în toată ţara ca urmare a planurilor de extindere a reţelei. Compania are 200 de magazine în România, iar pe lângă noile angajări retailerul a planificat şi creşteri salariale.

10768 afişări
Imaginea articolului Lidl face 500 de noi angajări anul acesta

Lidl face 500 de noi angajări anul acesta (Imagine: Bogdan Stamatin/ Foto Mediafax)

„Reţeaua este în continuă expansiune şi anul acesta avem în plan deschiderea în România a aproximativ 10 magazine. (...) În acest moment, niciun angajat din companie nu câştigă mai puţin de 2.200 lei brut (1.570 de lei net – n.red.), sumă care include bonurile de masă, iar de la 1 martie, salariul minim în companie va creşte la 2.315 lei (1.650  de lei net -  n. red.), cu bonuri de masă incluse“, au transmis reprezentanţii Lidl.

Lidl are o politică de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani în companie, salariul creşte în fiecare an. Astfel, salariul unui lucrător comercial sau al unui comisionar din depozit poate ajunge în cel de-al treilea an de activitate la 3.115 lei brut (2.185 de lei net), sumă ce include tichetele de masă.

„Salariul unui manager de magazin poate ajunge la 7.000 de lei brut (4.910 lei net- n. red.). Mai mult, toţi managerii de magazin au ca beneficiu maşină de serviciu pe care o pot folosi şi în interes personal, în timpul liber“, au mai spus reprezentanţii Lidl.

Citeşte continuarea pe ZF.ro.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici