Miniştrii au contestat, în Guvern, planul de investiţii luat în calcul în strategia bugetară

Miniştrii au contestat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, cadrul fiscal-bugetar elaborat de Ministerul Finanţelor pentru 2011-2013 spunând premierului că au fost incluse alte proiecte de investiţii decât cele prioritare, iar Boc i-a cerut lui Vlădescu să revadă cu toţi miniştrii aceste investiţii

17 afișări
Imaginea articolului Miniştrii au contestat, în Guvern, planul de investiţii luat în calcul în strategia bugetară

Miniştrii au contestat, în Guvern, planul de investiţii luat în calcul în strategia bugetară (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Discuţia din Guvern a avut loc în contextul prezentării de către ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011-2013, document în care se propune ca soldul bugetului general consolidat să fie limitat la 4,4% din PIB în 2011 şi la 3% din PIB în 2012.

"Cadrul fiscal a fost elaborat pe baza execuţiei bugetare din 2009, iar miniştrii au avut obiecţii legate de planul de investiţii luat în calcul la realizarea documentului, arătând că doresc o altă prioritizare a investiţiilor", au relatat pentru MEDIAFAX surse ministeriale prezente la şedinţă.

În urma acestor obiecţii, premierul Emil Boc a solicitat ca toţi miniştrii să aibă o întâlnire cu Vlădescu pentru a evalua proiectele de investiţii propuse spre bugetare, urmând ca discuţia să fie reluată la nivelul Guvernului într-o altă şedinţă.

Premierul a cerut totodată ca în planul de investiţii să fie incluse doar proiecte care pot fi finalizate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici