Moody’s a retrogradat ratingul OTE cu o treaptă, la nivelul "Caa1", cu perspectivă negativă

Moody’s a retrogradat luni ratingul operatorului elen de telecomunicaţii OTE, cu o treaptă, de la nivelul "B3" la "Caa1", cu perspectivă negativă, ca urmare a riscului sporit de ieşire a Greciei din zona euro.

146 afișări
Imaginea articolului Moody’s a retrogradat ratingul OTE cu o treaptă, la nivelul "Caa1", cu perspectivă negativă

Moody’s a retrogradat ratingul OTE cu o treaptă, la nivelul "Caa1", cu perspectivă negativă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când Moody's retrogradează ratingul OTE. La sfârşitul lunii mai, Moody's a redus calificativul OTE cu o treaptă, la nivelul "B3", şi l-a plasat sub supraveghere cu implicaţii negative.

Calificativul privind probabilitatea de default (încetare de plăţi) a fost revizuit luni de la "B3" la "Caa2", cu perspectivă negativă.

"Decizia Moody's este în concordaţă cu politica agenţiei de a aplica un plafon de ţară «Caa2» pentru orice companie înregistrată în Grecia, pe baza riscului sporit de ieşire a statului elen din zona euro", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Retrogradarea cu două trepte a ratingului de default la "Caa2" arată că OTE se confruntă cu un risc sporit de încetare de plată a datoriilor, din cauza faptului că mare parte din acestea sunt supuse legislaţiei elene şi susceptibile pentru redenominare.

Ratingul "Caa1" al grupului şi al obligaţiunilor emise conform legislaţiei britanice arată un risc mai mic de redominare a datoriilor şi al unui default imediat în cazul ieşirii Greciei din zona euro.

Există totuşi un risc ridicat de default ulterior, având în vedere că un exit al Greciei ar provoca o înrăutăţire a condiţiilor operaţionale pentru OTE.

Dacă Grecia va ieşi din zona euro, Moody's consideră că riscul de default al OTE pentru o parte din datorii va fi amplificat de riscul de trecere a statului elen la altă monedă, precum şi de o posibilă blocare a schimburilor valutare.

Moody's recunoaşte totuşi procesul remarcabil de restructurare aplicat de OTE, care a contribuit la îmbunătăţirea marjei EBITDA (profitul înainte de deducerea dobânzilor, deprecierii şi amortizării) şi îmbunătăţirea fluxului de capital.

Perspectiva negativă reflectă incertitudinile legate de viitorul Greciei în zona euro şi de evoluţiile macroeconomice.

Standard&Poor's (S&P) a retrogradat la începutul acestei luni ratingul OTE pentru datoriile pe termen lung, cu o treaptă, la nivelul "B-", cu perspectiv negativă din cauza creşterii riscului de ţară.

OTE operează în Grecia 3,3 milioane de linii de telefonie fixă, 1,2 milioane de conexiuni fixe broadband şi are circa 7,8 milioane de clienţi pentru servicii mobile.

Compania mai oferă servicii de telefonie în România, Albania şi Bulgaria.

OTE controlează în România Romtelecom şi subsidiarele locale ale operatorului de telecomunicaţii mobile Cosmote şi retailerului Germanos.

Cel mai mare acţionar al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care deţine 40% din acţiuni şi are dreptul de preempţiune asupra participaţiei de 10% din titluri aflată încă în proprietatea statului elen, dacă guvernul de la Atena ar decide să vândă pachetul. Acordul de privatizare încheiat cu statul elen conferă Deutsche Telekom prerogativa de a consolida OTE ca divizie a grupului şi de a desemna directorul general.

OTE a raportat un profit peste aşteptări în primul trimestru, susţinut de vânzarea participaţiei deţinute la compania sârbă de telefonie Telekom Srbija şi de reduceri de costuri. Profitul net s-a situat la 306,6 milioane de euro, comparativ cu 30 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. OTE a obţinut 211 milioane de euro din vânzarea unui pachet de 20% din acţiunile Telekom Srbija.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici