Nicușor Dan, despre reforma statului: România nu are un plan de țară
„Legat de reforma statului, aveți dreptate. România nu are un plan de țară în momentul ăsta. Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică din România, nu vedem emergență de reformă de la nivelul mediu și jos ale administrației”, a declarat, joi, Dan, la AmCham CEO Business Forum 2025.
Potrivit președintelui, e „foarte important” ca „în procesul de reflexie despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat și de asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important”.
„Da, există voință de reformă, dacă ne uităm însă la cum, mai avem de lucrat. Vreau să vă transmit optimismul meu pentru perioada și pentru anii care urmează și deschiderea de a lucra”, a adăugat Nicușor Dan.