Nokia a revizuit în scădere estimările referitoare la vânzările din trimestrul al doilea

Nokia a revizuit marţi în scădere estimările referitoare la vânzările din trimestrul al doilea şi a precizat că nu este potrivit să facă previzuni pe ansamblul acestui an, din cauza marjelor sub aşteptări, relatează Reuters.

5 afișări

La ora 12:30 GMT, acţiunile Nokia erau în scădere cu 13,2%, la 5 euro pe unitate.

Compania finlandeză anticipează că vânzările din trimestrul al doilea vor fi sub estimarea anterioară de 6,1 miliarde euro-6,6 miliarde euro, din cauza livrărilor sub aşteptări şi a preţurilor medii de vânzare mai mici.

Nokia, cel mai mare producător de telefoane la nivel mondial, în funcţie de volum, a adăugat că nu este potrivit să furnizeze ţinte anuale pentru 2011.

Compania îşi reformează afacerile în domeniul telefoanelor prin adoptatea softului Microsoft în locul platformei Symbian, în condiţiile în care vrea să îşi crească competitivitatea pe piaţa smarphone.

Cota de piaţă a Nokia pe segmentul smartphone a scăzut puternic în ultimii câţiva ani în favoarea Apple şi a altor producători.

Avertismentul Nokia are loc la o lună după ce Nokia a anunţat că va restructura 7.000 de posturi şi va externaliza divizia producătoare a softului Symbian, pentru a reduce costurile.

Compania este prezentă şi în România, cu o fabrică de telefoane mobile la Jucu, în apropiere de Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici