Noua centrală a Romgaz de la Iernut va fi finalizată în 2020 şi va funcţiona cel puţin 30 de ani/ Compania studiază oportunitatea achiziţiei de eoliene şi panouri fotovoltaice pentru energie verde

Noua centrală termoelectrică de la Iernut a Romgaz, care va fi finalizată în 2020, în urma unei investiţii în valoare de 269 milioane de euro, va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4106 afișări
Imaginea articolului Noua centrală a Romgaz de la Iernut va fi finalizată în 2020 şi va funcţiona cel puţin 30 de ani/ Compania studiază oportunitatea achiziţiei de eoliene şi panouri fotovoltaice pentru energie verde

Noua centrală a Romgaz de la Iernut va fi finalizată în 2020 şi va funcţiona cel puţin 30 de ani

Directorul sucursalei de producere a energiei electrice Iernut, Călian Dorel, a declarat, marţi, în timpul unei vizite la noua centrala termoelectrică de la Iernut, că acesta este cel mai important proiect al Romgaz, atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii lucrărilor.

”În primul rând noua investiţie e una benefică pentru Romgaz pentru că Romgaz are posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică şi, totodată, această centrală e şi de importanţă strategică şi pentru sistemul energetic naţional. Este o centrală nouă, modernă, o centrală de reglaj, care va contribui la o mai bună stabilitate a sistemului energetic, cel puţin în zona Ardealului şi nu numai. Poate să aducă beneficii importante Romgazului şi, mai departe, Romgaz poate fi un jucător competitiv pe piaţa de electricitate în România şi chiar în zona ţărilor vecine”, a spus Călian Dorel.

Termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2020.

”Noi considerăm că această centrală va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România”, a mai spus Călian Dorel.

La rândul său, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a spus, în cadrul prezentării investiţiei CTE Iernut, că până în prezent a fost o muncă foarte grea, însă construcţia este necesară sistemului energetic românesc.

De asemenea, Balazs Bela, managerul de proiect, a declarat că centrala aflată în construcţie are o putere instalată de 430 demegawaţi, fiind un proiect important atât pentru Romgaz, cât şi pentru sistemul energetic naţional.

”Venim cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului României. Este un proiect care în mare măsură înlocuieşte un echipament şi o centrală veche de peste 50 de ani cu o tehnologie foarte modernă (...) Aş putea să spun că tradiţia energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foarte important, nu numai pentru Romgaz, ci pentru toată România”, a spus Balazs Bela.

În timpul vizitei de la Iernut, a fost prezentată atât centrala aflată în construcţie, cât şi cea veche, preluată în anul 2012 de Romgaz, în urma unei datorii.

În anul 2016 Romgaz a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, o asociere româno-spaniolă, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea ”la cheie” a proiectului de dezvoltare şi modernizare a termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.

Valoare investiţiei este de circa 269 milioane de euro fără TVA. 75% din bani provin din fondul Romgaz, iar 25% reprezintă finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

Compania studiază oportunitatea achiziţiei de eoliene şi panouri fotovoltaice pentru energie verde

Romgaz studiază oportunitatea achiziţiei de eoliene şi panouri fotovoltaice pentru energie verde, cel mai important fiind, însă, să identifice zăcăminte onshore, care să înlocuiască actualele exploatări, respectiv diversificarea energetică.

Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a declarat, marţi, când a prezentat presei noua centrală termoelectrică de la Iernut, că cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a intrat şi pe piaţa energetică, se focusează pe înlocuirea rezervelor actuale pe care le consumăm.

”În Strategia de Dezvoltare a Romgazului sunt mai multe. Şi o să vă enumăr aici câteva. Este vorba de continuarea de investiţii onshore pentru că primul nostru focus trebuie să fie pe înlocuirea rezervelor actuale pe care le consumăm cu identificarea de noi rezerve. (...) Alte posibilităţi şi alte oportunităţi de a înregistra în zona de investiţii a Romgazului se pot referi la mai multe obiective. Vă dau nişte exemple: analiza intrării în zona de perimetre offshore, în Marea Neagră, altele decât cea cu Lukoil, studiem orice fel de variantă. A doua intenţie, de a studia, de asemenea, aprofundat, şi de a vedea dacă este oportun şi necesar să diversificăm zona de business, de exemplu prin achiziţionarea unei unităţi producătoare de îngrăşăminte. Un alt exemplu, achiziţia de unităţi producătoare de energie verde şi aici ne referim şi la partea de eoliene şi la partea de fotovoltaice. În momentul acesta analizăm orice fel de oportunitate. Dar, vă repet, focusul nostru total este pe aceste două obiective: identificarea zăcămintelor onshore, care să înlocuiască actualele exploatări şi diversificarea energetică”, a spus Adrian Volintiru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici