ONU: Milioane de locuri de muncă ar putea fi desfiinţate din cauza încălzirii globale

Mai multe milioane de locuri de muncă la nivel mondial ar putea fi desfiinţate ca urmare a impactului încălzirii globale, însă măsurile implementate în vederea temperării efectelor schimbărilor climatice vor genera, pe de altă parte, un nou val de angajări, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.

6 afișări
Imaginea articolului ONU: Milioane de locuri de muncă ar putea fi desfiinţate din cauza încălzirii globale

ONU: Milioane de locuri de muncă ar putea fi desfiinţate din cauza încălzirii globale

Şefii departamentelor pentru probleme climatice şi meteorologice din cadrul ONU susţin că încălzirea globală ar putea afecta puternic sectorul mondial de pescuit şi ar putea ameninţa, totodată, industria turismului, cauzând pierderi masive de locuri de muncă pe aceste segmente de activitate, transmite Reuters.

Pe de altă parte însă, vor fi înfiinţate mai multe categorii noi de locuri de muncă în sectorul tehnologiei mediului, întrucât toate ţările iau măsuri pentru a evita sau pentru a atenua efectele schimbarilor climatice, a afirmat directorul executiv al Programului ONU pentru Mediu, Achim Steiner.

În SUA, numărul angajaţilor din sectorul mediului a depăşit deja numărul celor din industria farmaceutică, iar, în Germania, forţa de muncă angajată în domeniul mediului va devansa, numeric, sectorul auto, până în anul 2020.

"Încălzirea globală şi nevoia de a reacţiona la schimbările climatice se transformă treptat într-un impuls major pentru inovaţii şi măsuri de eficientizare a activităţilor economice", a afirmat Steiner pentru diplomaţii şi reprezenanţii sindicatelor şi ai mediului de afaceri din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Avansul temperaturilor la nivel global, asociat de specialişti activităţilor desfăşurate de oameni, care implica arderea de combustibili, cu emisii de dioxid de carbon, ar putea cauza creşterea puternică a nivelului mării, modificând fenomenele meteorologice în toată lumea, provocând furtuni sau secetă, care conduc ulterior la migraţie.

Astfel de tendinţe au fost identificate deja la nivel global, potrivit secretarului general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, Michel Jarraud.

"Încălzirea globală se produce într-un ritm chiar mai rapid decât s-a anticipat", a spus el, indicând asupra unor implicaţii majore atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru muncitorii individuali.

Matthew Farrow, de la Confederaţia Industriei Britanice, a afirmat că îngrijorările privind încălzirea globală au un impact foarte puternic asupra operaţiunilor a peste 70% dintre agenţii economici.

El a adăugat că acţiunile guvernamentale în vederea restricţionării emisiilor de dioxid de carbon vor avea efecte semnificative asupra sectorului european de producţie în următorii ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici