Opinie Cristian Hostiuc, ZF: De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă a băncilor private. Care este mult mai mare, mai rea şi mai ascunsă. Plus că e dată cu parfum de lux

Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat - Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi - Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont - acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini - grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%.

Între 1992 şi 1998 a fost prima etapă de devalizare a băncilor. Şi cum cea mai mare parte a sistemului bancar se afla în proprietate de stat, înţelegerile între politicieni, conducătorii de bănci, şefii companiilor de stat şi noua clasă de capitalişti au dus la "falimentul" Bancorex şi a Băncii Agricole, preluată de Raiffeisen, au scăpat, dar şi ele cu câteva găuri - BCR şi BRD (vă amintiţi cazul Bivolaru?). Pierderea acoperită de stat a ajuns la trei miliarde de dolari. Nimeni nu ştie cât s-a mai recuperat din creditele date de Bancorex sau Banca Agricolă. Cred că nici dosarele nu mai există, pentru că multe dintre ele au fost "inundate" sau roase de şoareci prin subsoluri. Pierderile din falimentul băncilor private de la finalul anilor '90 s-au ridicat şi ele la câteva sute de milioane de dolari. Aici au plătit şi acţionarii privaţi şi statul. Prea puţină lume îşi aminteşte că Banca Naţională a creditat prin 1995 -1996 Banca Dacia Felix cu un miliard de mărci germane prin acoperirea automată a descoperitului de cont a băncii.

A urmat o perioadă de frică 2001-2005 în care bancherii au creditat ceea ce se putea credita având în spate o bază sustenabilă. Société Générale preluase BRD, Raiffeisen luase Banca Agricolă, EFG Eurobank luase BancPost, iar băncile private cu capital românesc (Banca Românească cu National Bank of Greece, HVB şi apoi Unicredit luase Banca Ţiriac ) fuseseră şi ele achiziţionate. Vârful sistemului bancar românesc a fost achiziţia de către Erste a celei mai mari bănci - BCR pentru o sumă fabuloasă, la şase miliarde de euro fiind evaluată întreaga bancă.

Părea că bancherii, Banca Naţională, companiile private şi oamenii de afaceri au învăţat lecţia trecutului. Dar liniştit, în spatele perioadei de creştere economică susţinută de boomul creditării, s-au reluat devalizările. De data asta de la privat la privat. Sau şefi de bănci, fie români, fie străini şi-au dat mâna conştient sau inconştient cu partea tenebroasă a economiei româneşti, reprezentată de noii milionari apăruţi peste noapte cu relaţii politice. Ce management al riscului, ce evaluare internă a garanţiilor pentru credite, ce responsabilitate pentru banii acţionarilor băncilor-mamă? Toate au căzut la prima dorinţă de câştig, atât a acţionarilor, atât a şefilor din afară, cât şi a celor de pe piaţa românească.

Iar rezultatul a fost o creditare imobiliară, de consum şi puţin industrială care s-a prăbuşit imediat ce a apărut criza la finalul 2008. Cum pot justifica şefii de bănci acordarea de credite de consum cu sau fără garanţie la locuitorii unor zone, unde nici mascaţii nu au curajul să intre singuri. Ce să facă bancherii acum cu casele "cu turnuleţe lăsate în garanţie" sau cu pământurile pline de bălării pe care au dat milioane de euro. Dacă se adună toate creditele de acest gen date de bănci se ajunge la cel puţin două miliarde de euro.

La nici doi ani de la apariţia crizei, câteva bănci au fost nevoite să vândă cu un discount de 90-98% portofolii întregi de credite în valoare de zeci de milioane de euro, pentru că nu mai aveau nicio şansă să mai vadă vreun ban de acolo. Aşa că mai bine au vândut aceste portofolii unor firme de recuperare.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro