Orban, despre site-ul IMM Invest: Am încredere că nu va mai fi vulnerabil atacurilor cibernetice

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că are încredere că platforma IMM Invest va fi funcţională şi site-ul nu va mai fi vulnerabil unor eventuale atacuri cibernetice.

256 afișări
Imaginea articolului Orban, despre site-ul IMM Invest: Am încredere că nu va mai fi vulnerabil atacurilor cibernetice

Orban, despre site-ul IMM Invest: Am încredere că nu va mai fi vulnerabil atacurilor cibernetice

„Aplicaţia pentru IMM va fi funcţională. Am încredere că nu va mai fi vulnerabil unor eventuale atacuri cibernetice (site-ul – n.r.)”, a spus Ludovic Orban, la Digi 24.

Acesta a precizat că nu trebuie să fie o presiune de la primul moment de funcţionare a platformei pentru că nu se merge pe principiul primul venit, primul servit.

„Vor beneficia foarte multe IMM-uri care vor aplica. Gândim, pe lângă extinderea la companii mari, şi alte instrumente pe care să le utilizăm. Dar planul va depinde de resursele de care dispunem. Un lucru important este că vom creşte, pe cât posibil, investiţiile. Pe lângă investiţiile în curs de derulare şi aici vă pot spune că am căutat să nu se închidă niciun şantier cu finanţare din fondul bugetului”, a mai spus Orban.

Programul IMM Invest, prin care IMM-urile din România pot beneficia de credite garantate cu până la 90%, a fost lansat în urmă cu o săptămână, dar platforma imminvest.ro">www.imminvest.ro nu a funcţionat. Oficialii guvernamentali au vorbit de un număr prea mare de accesări şi de un posibil atac cibernetic asupra site-ului.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a anunţat că 44. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că site-ul IMM INVEST a fost refăcut şi va reporni marţi la prima oră.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
orban,
imm invest,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici