Economic

Românii au început încă din septembrie să-şi rezerve vacanţe pentru 2015 pe litoral

Agenţiile de turism şi hotelurile din România au lansat încă din luna septembrie oferte cu reduceri de până la 50% pentru vacanţele de anul viitor pe litoral, prin programul "Înscrieri Ultra-Timpurii", a anunţat duminică într-un comunicat agenţia Bibi Touring, specializată în turismul intern.

Sindicatul din care fac parte majoritatea piloţilor Air France anunţă încetarea grevei

Sindicatul din care fac parte majoritatea piloţilor Air France, aflat în grevă de două săptămâni, a anunţat duminică încetarea acestei mişcări sociale, cea mai lungă din istoria companiei, fără să poată obţine satisfacerea revendicărilor lor de către conducere.

Boeing a pierdut o comandă de 5 miliarde de dolari din partea Air Berlin

Boeing a pierdut o comandă de aproape 5 miliarde de dolari din partea companiei germane Air Berlin, care a renunţat la achiziţii ce includeau şi avioane 787 Dreamliner, din cauza pierderilor şi a reducerii traficului de pasageri.

SUA cer Ucrainei să implementeze „imediat” reforme economice

Statele Unite sunt pregătite să încurajeze investiţiile în Ucraina, dar aceasta din urmă trebuie mai întâi să înceapă un proces dificil de reforme economice, a declarat, sâmbătă, la Kiev, secretarul american pentru Comerţ, făcând o paralelă cu Planul Marshall.

Dan Nica: Nu am cerut şi nu am condiţionat primirea de bani sau alte foloase din partea nimănui

Vicepreşedintele PSD Dan Nica, vizat de cererea DNA privind începerea urmăririi penale a nouă foşti miniştri, susţine, într-un comunicat transmis sâmbătă, că nu a cerut şi nu a condiţionat primirea de bani sau alte foloase din partea nimănui şi că nu a deţinut şi nu deţine societăţi offshore.

Guvernul taie patru miliarde de lei alocate proiectelor cu fonduri UE, din care peste un miliard de lei de la autostrăzi

Guvernul taie, prin a doua rectificare bugetară din acest an, aproape 4 miliarde lei (circa 900 de milioane euro) din cheltuielile bugetului de stat prin care sunt cofinanţate proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile postaderare, din care peste un miliarde lei de la autostrăzi.

Guvernul permite acoperirea pierderilor din sistemul de încălzire din sume de la prima rectificare

Sumele defalcate din TVA alocate autorităţilor locale la prima rectificare bugetară, în cuantum de 600 milioane lei, vor fi folosite inclusiv pentru acoperirea pierderilor rezultate din serviciul public de distribuţie a energiei termice pentru populaţie, conform ordonanţei pregătite de Guvern.

Guvernul taie din bugetele Preşedinţiei, Educaţiei, Culturii şi dă la serviciile de informaţii

Alocările distribuite Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Academiei şi ministerelor Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului vor fi reduse de Guvern la rectificarea bugetară, de fonduri suplimentare urmând să beneficieze serviciile de informaţii, Senatul, Avocatul Poporului.

Statul va decide până pe 17 octombrie dacă este interesat să cumpere Palatul Telefoanelor

Documentul care va stabili necesitatea şi oportunitatea exercitării dreptului de preemţiune al statului în procesul de vânzare al Palatului Telefoanelor va fi finalizat până la 17 octombrie, a anunţat sâmbătă Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

Ponta spune că proiectul privind redevenţele petroliere va fi în dezbatere la începutul anului 2015

Proiectul privind noile redevenţe pentru sectorul petrolier va fi pus în dezbatere la începutul anului viitor şi va introduce un sistem care să asigure resurse bugetare la media europeană, dar care să nu descurajeze investiţiile prin perceperea unor taxe prea mari, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Conflictul din Ucraina a creat teamă pentru investitori. I-am asigurat că garantăm investiţia

Situaţia creată de conflictul din Ucraina a creat o stare de instabilitate şi o teamă pentru investitori, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că în discuţiile avute în SUA cu reprezentanţii companiilor americane a asigurat că România este stabilă, iar investiţiile sunt garantate.

Rusia riscă să intre în recesiune din cauza preţului scăzut al petrolului

Relaxarea tensiunilor din Ucraina va oferi prea puţin răgaz Rusiei, a cărei economie de 2.000 de miliarde de dolari riscă să intre în recesiune din cauza celui mai redus preţ al petrolului din ultimii doi ani, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg.

Ponta s-a întâlnit, la Houston, cu reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi Halliburton

Premierul Victor Ponta, aflat în SUA pentru Adunarea Generală a ONU, s-a întâlnit, la Houston, cu vicepreşedintele companiei ExxonMobil, Mark W. Albers, şi preşedintele companiei Halliburton, Jeff Miller, informează Guvernul.

BERD analizează acordarea unui împrumut de 30 milioane euro pentru Raiffeisen Leasing

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea Raiffeisen Leasing a unui împrumut în lei în valoare de 30 de milioane de euro, destinat finanţării în leasing a companiilor mici şi mijlocii.

Microsoft cooperează pe deplin în ancheta DNA privind licenţele software pentru şcoli

Microsoft este determinată să respecte cele mai înalte standarde legale şi etice oriunde desfăşoară operaţiuni comerciale şi cooperează pe deplin în ancheta DNA, se arată într-o declaraţie remisă MEDIAFAX de Microsoft România.

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord preliminar în domeniul gazelor

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord preliminar în domeniul gazelor naturale, care ar putea pune capăt disputei care riscă să perturbe livrările către Europa în timpul iernii care se apropie.

Teodorovici: CEC Bank sau Eximbank va deveni bancă de dezvoltare

Una din cele două bănci de stat CEC Bank sau Eximbank va deveni bancă de dezvoltare care să fie partener al statului în ceea ce priveşte asigurarea finanţării pentru proiecte europene, dar şi pentru economie, spune ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Fermierii trebuie să se asocieze în întreprinderi comerciale mai mari pentru a fi profitabile

Fermierii cu exploataţii agricole mici ar trebui să găsească o formulă de asociere, de înfiinţare a unor întreprinderi comerciale care să fie viabile pe piaţă, pentru a crea o afacere profitabilă şi care să poată atrage finanţări bancare, consideră Adrian Lisandru, director comercial la BRD.

Dosarul Microsoft: Mihai Tănăsescu a primit bani provenind din încasările Fujitsu Siemens Computers

Fostul ministru al Finanţelor din perioada 2000-2004, Mihai Tănăsescu, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft.

CONFERINŢA „Mediafax Talks about Agriculture”: Principalele declaraţii de la eveniment

Agenţia de presă Mediafax a organizat conferinţa Mediafax Talks about Agriculture - ediţia a XI-a, vineri, 26 septembrie 2014, începând cu ora 10.30, în Bucureşti, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas.

DNA cere URMĂRIREA PENALĂ a nouă foşti miniştri, în cazul licenţelor Microsoft. Persoane din Guvern şi ministere au pretins comisioane de 20 milioane de dolari. REACŢII ale foştilor miniştri

DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Lucrările în Marea Neagră la gazoductul South Stream încep în noiembrie

Operaţiunile de amplasare a conductelor pe fundul Mării Negre pentru construcţia gazoductului SouthStream vor începe în luna noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al South Stream Transport, Jasper Jansen, pentru agenţia de presă bulgară BTA, preluată de Novinite.

DIICOT: Banii falsificaţi la Oradea, depozitaţi la sediile unor firme şi distribuiţi în ţări UE

Banii falsificaţi la Oradea erau depozitaţi la sediile unor firme din judeţul Bihor, de unde erau distribuţi în ţări din UE de către o societate care aparţine unui italian, un transport de aproape 19 milioane de euro falsificaţi, în bancnote de 50 de euro, fiind depistat în Italia, potrivit DIICOT.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Berarii – Procesarea cerealelor în România ar genera venituri considerabile în economie

Orientarea agriculturii şi către procesarea cerealelor ar genera valoare adăugată economiei, afirmă Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României, dând exemplul orzului, unde valoarea adăugată brută dintre preţul său de vânzare şi cel al malţului obţinut este de 60%.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Baciu, LAPAR: Tinerii fermieri sunt insuficient pregătiţi profesional şi fac o agricultură rudimentară

Foarte mulţi tineri lucrează în agricultură, însă cei mai mulţi dintre ei sunt insuficient pregătiţi profesional şi fac o agricultură rudimentară, a declarat vineri în conferinţa Mediafax Talks about Agriculture Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad va fi construit de asocierea Astaldi-Max Boegl, pentru 25 milioane de euro

Asocierea italo-germană Astaldi - Max Boegl va finaliza lucrările la cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, între Pecica şi Arad, pentru 110,7 milioane de lei, (25,1 milioane de euro) cu TVA.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Baciu, LAPAR: Fermierii nu sunt capitalizaţi, nu au spaţii de depozitare şi vând la „capătul lanului”

Agricultorilor le lipsesc capitalizarea şi spaţiile de depozitare şi sunt nevoiţi astfel să vândă recolta "la capătul lanului", situându-se pe o poziţie inferioară faţă de cumpărători, care stabilesc preţul, iar veniturile au fost mai mici faţă de anul trecut, deşi producţia a fost mai mare.

Grampet începe să producă locomotive la Craiova şi trenuri la Paşcani

Grampet va lansa în octombrie producţia unei locomotive la Craiova, urmând ca în noiembrie să înceapă asamblarea unui tren de călători la Paşcani, au anunţat reprezentanţii grupului controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

CEZ renunţă la parcul eolian din România. Compania caută să se extindă în Polonia şi Slovacia

Grupul CEZ, cel mai mare producător de energie din Cehia, vrea să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al companiei de stat Energa din Polonia şi compania Elektrarne controlată de Enel în Slovacia, în condiţiile în care grupul a anunţat că încearcă să vândă integral parcul eolian deţinut în România.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Daniel Constantin: Soluţiile găsite de UE la embargoul impus de Rusia nu sunt satisfăcătoare

Soluţiile găsite de Uniunea Europeană pentru susţinerea ţărilor afectate de emargoul impus de Rusia pentru importul de produse alimentare nu sunt satisfăcătoare pentru România, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: România, pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată cu porumb, dar stă slab la randament

România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu porumb, însă este departe de prima poziţie în ceea ce primeşte randamentul la hectar, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa "MEDIAFAX Talks about Agriculture".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Reducerea TVA la carne e prioritară, dar va fi decisă de viitorul Guvern, după alegeri

Primul sector care ar trebui sprijinit prin reducerea TVA, după aplicarea măsurii la pâine şi produse de panificaţie, este cel al cărnii, apreciază ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care spune că decizia va aparţine noului Executiv, bugetul pentru anul viitor fiind construit după alegeri.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministerul Agriculturii va subvenţiona creşterea accizei la motorină pentru agricultură şi în 2015

Statul va subvenţiona şi anul viitor, prin Ministerul Agriculturii, creşterea accizei la motorină, măsura urmând să fie aprobată printr-o hotărâre de Guvern în săptămânile următoare, prin care va fi alocat sprijinul pentru ultimul trimestru şi primele trimestre din 2015, plătit din bugetul pe 2015.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Exportatorii de ovine pierd din cauza bolii limbii albastre. Trebuie să caute noi pieţe

Crescătorii de ovine, care exportau în ţările arabe în această perioadă, au probleme din cauza bolii limbii albastre şi trebuie să caute noi pieţe externe, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa "MEDIAFAX Talks about Agriculture".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Fermierii vor primi în octombrie avansuri de 79 de euro pe hectar

Fermierii vor primi în a doua parte a lunii octombrie avansuri pentru plăţile la hectar în valoare totală de aproximativ 692 de milioane de euro, respectiv 79 de euro pe hectar, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.

Moscova ameninţă UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak a avertizat Europa împotriva oricărei revânzări a gazului rusesc către Ucraina, într-un interviu publicat vineri în presa germană, în aceeaşi zi în care vor fi reluate discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Uniunea Europeană.

Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina

Operatorul reţelei ungare de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe o durată nedeterminată livrarea de gaze către Ucraina din motive tehnice, o măsură "neaşteptată şi inexplicabilă", potrivit grupului public ucrainean Naftogaz.

G7 ameninţă Rusia cu noi sancţiuni

Grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) a ameninţat joi Rusia cu noi sancţiuni, în cazul în care aceasta nu va respecta acordul de încetare a focului în estul Ucrainei, negociat la Minsk, pe 5 septembrie.

Ucraina: Investigaţie împotriva fostului ministru de Finanţe, legată de programul rusesc de bailout

Ucraina a deschis o investigaţie penală împotriva fostului ministru de Finanţe Iuri Kolobov, legată de un ajutor de 3 miliarde de dolari acordat de Rusia anul trecut prin achiziţia de obligaţiuni ucrainene.

Policolor vinde către un investitor imobiliar un teren de 13,9 ha pe care este amplasată fabrica

Policolor va vinde către un dezvoltator imobiliar terenul aferent platformei industriale pe care o deţine în Bucureşti, amplasată în Bulevardul Theodor Pallady, facilităţile de producţie şi activităţile administrative urmând să fie relocate în zona de vest a Capitalei.