Economic

Moody’s a redus cu o treaptă ratingul Irlandei, la Ba1, în categoria junk

Moody's a tăiat cu o treaptă ratingul de credit al Irlandei, de la "Baa3" la "Ba1", cu perspectivă negativă, retrogradând calificativul în categoria "junk", avertizând că statul va avea nevoie de un nou pachet de bailout din partea instituţiilor financiare internaţionale.

Bursa de la New York a închis marţi în scădere, din cauza crizei din zona euro

Bursa de la New York a închis marţi în scădere pentru cea de-a treia şedinţă consecutiv, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro şi debutului nesatisfăcător al sezonului rezultatelor financiare pe trimestrul al doilea din sectorul tehnologiei, transmite Reuters.

Zece produse care au eşuat încă de la lansare: De la băutura cu cocaină la Windows Vista. Mari companii care au dat rateuri

Doar dacă ai o idee bună, asta nu înseamnă că te vei îmbogăţi. Să luăm ca exemplu băutura energizantă care combină alcoolul cu cofeina şi care era un produs perfect pentru tinerii dornici de senzaţii noi. Câteva spitalizri în rândul consmatorilor au fost de ajuns pentru ca produsul să fie interzis în scurt timp de la lansare. Şi nu este singurul caz al unui produs care s-a dovedit un fiasco încă de la lansare.

Deutsche Bank a plătit-o cu 17.700 de dolari pe minut pe Janet Jackson ca să cânte la o petrecere privată a băncii

Deutsche Bank, cea mai mare bancă particulară din Germania, a cheltuit aproape două milioane de dolari pentru o petrecere privată pentru clienţii săi de bază. Hotelul de cinci stele "The Grove", din apropierea Londrei, a fost închiriat pentru două zile, toate cele 272 de camere cu preţuri cuprinse între 333 şi 1186 de euro fiind ocupate.

Cine va plăti pensiile actualilor angajaţi şi va susţine creşterea economică: promoţia „respinsă” la BAC 2011 sau indienii şi chinezii?

Pe măsură ce România îşi pierde avantajul forţei de muncă ieftine, calificarea forţei de muncă va deveni un "must-have" pentru creşterea exponenţială a activităţii economice. Cu o generaţie formată din peste 110.000 de tineri declaraţi respinşi la bacalaureat, se pune întrebarea: cine va fi specialistul de mâine, în condiţiile în care şcoala românească se dovedeşte neputincioasă în livrarea de angajaţi competenţi?

EADS mai angajează 300 de oameni la fabrica din Ghimbav

Louis Gallois, 67 de ani, directorul executiv al EADS, un gigant mondial cu afaceri de 45 de miliarde de euro anual, spune că România a făcut progrese importante de la ultima sa vizită în urmă cu zece ani şi că acum îi dă impresia unei ţări care se dezvoltă rapid.

Străinii au abandonat leul şi bursa, speriaţi de posibila cădere a Italiei

Leul şi Bursa de la Bucureşti au scăzut cu 2% în ultimele două zile, după ce inves­ti­torii internaţionali au reac­ţionat nervos la teme­rile că Italia şi eventual Spania s-ar pu­tea confrunta cu probleme fiscale si­mi­lare cu cele care au trimis Grecia în corzi.

AT Kearney anticipează o revenire puternică a fuziunilor şi achiziţiilor în România, anul viitor

AT Kearney anticipează că anul viitor va avea loc o revenire puternică a activităţilor de fuziuni şi achiziţii în România, atât în privinţa valorii cât şi a numărului acestora, ca reacţie la repoziţionarea şi consolidarea pieţei după criză.

UE s-a angajat să susţină băncile care nu vor trece testele de stres

Uniunea Europeană s-a angajat, marţi, să susţină băncile care nu vor trece testele de stres, ale căror rezultate sunt aşteptate vineri într-o atmosferă tensionată de pericolul extinderii crizei datoriilor suverane.

Pieţele financiare folosesc Grecia drept scuză pentru atacarea euro-oficial elen

Pieţele financiare folosesc Grecia drept scuză pentru a ataca euro şi orice ar face autorităţile de la Atena pieţele nu vor fi niciodată mulţumite, a declarat marţi ministrul de Finanţe elen Evangelos Venizelos, care a spus că ţara sa va avea nevoie de o nouă tranşă de ajutor până pe 15 septembrie.

Republicanii şi democraţii se acuză reciproc de blocajul negocierilor privind deficitul SUA

Republicanii şi democraţii din Congresul Statelor Unite se acuză reciproc de blocajul negocierilor de reducere a deficitului bugetar, în condiţiile în care marţi va avea loc la Casa Albă o a treia rundă de discuţii cu preşedintele Barack Obama, transmite Reuters.

Fitch a îmbunătăţit ratingul individual al ING Bank, ca urmare a reducerii profilului de risc

Fitch Ratings a îmbunătăţit ratingul individual al ING Bank, de la nivelul "C" la "B/C", ca urmare a reducerii profilului de risc al instituţiei financiare, şi a confirmat celelalte calificative.

Berlusconi încearcă să calmeze temerile că Italia va fi atrasă în criza datoriilor

Premierul Silvio Berlusconi a încercat marţi să calmeze temerile că Italia ar putea fi absorbită într-o criză financiară veritabilă, iar opoziţia s-a angajat să permită aprobarea în Parlament a unor măsuri dure de reducere a datoriilor.

Europa şi FMI trebuie să acţioneze rapid pentru a evita extinderea crizei datoriilor

Zona euro şi FMI trebuie să demonstreze, în următoarele zile, că pot redacta un plan de salvare a Greciei, inclusiv un program de răscumpărare de obligaţiuni, pentru a evita ca pieţele financiare să scape de sub control, potrivit Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IIF).

Transelectrica va rectifica în urcare cu 70% profitul brut estimat pentru acest an, la 42 mil. lei

Operatorul sistemului naţional de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL) va rectifica în urcare cu aproape 70% profitul brut estimat pentru acest an, la 42 milioane de lei (9,8 milioane euro).

Terenurile scoase la vânzare în zona metropolitană Bucureşti costă 6,8 miliarde euro

Terenurile scoase la vânzare în zona metropolitană Bucureşti costă 6,8 miliarde de euro şi au o suprafaţă totală de aproape 6.600 de hectare, potrivit unui studiu al dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor.

UPDATE: Bursa a scăzut şi marţi, pentru a treia şedinţă consecutiv, în linie cu pieţele externe

(adaugă informaţii, în paragrafele 14 - 16 şi 18 - 19)

Liderii UE se reunesc vineri pentru a discuta despre Grecia

Liderii Uniunii Europene se vor reuni vineri, într-un summit de urgenţă, după ce miniştrii de Finanţe au recunoscut pentru prima oară că ar putea fi necesar un faliment controlat al Greciei, pentru reducerea datoriilor acestui stat şi evitarea contagiunii în Italia şi Spania, transmite Reuters.

Leul şi-a temperat scăderea, iar cursul s-a stabilizat uşor peste 4,28 lei/euro

Leul s-a tranzacţionat într-un interval îngust în a doua parte a zilei, între 4,28 şi 4,2850 lei/euro, după ce îngrijorările jucătorilor privind extinderea crizei datoriilor suverane s-au mai calmat, iar euro a început să recupereze din scăderea puternică înregistrată marţi faţă de dolar şi franc.

Leul şi-a temperat scăderea, iar cursul s-a astabilizat uşor peste 4,28 lei/euro

Leul s-a tranzacţionat într-un interval îngust în a doua parte a zilei, între 4,28 şi 4,2850 lei/euro, după ce îngrijorările jucătorilor privind extinderea crizei datoriilor suverane s-au mai calmat, iar euro a început să recupereze din scăderea puternică înregistrată marţi faţă de dolar şi franc.

Bursa a scăzut marţi, cu 1,5%, pentru a treia şedinţă consecutiv, în linie cu pieţele externe

Bursa a scăzut uşor marţi, cu 1,5%, în linie cu pieţele externe, pentru a treia şedinţă consecutiv, însă majoritatea investitorilor au fost precauţi şi au introdus ordine de tranzacţionare doar pentru volume reduse de acţiuni, astfel că lichiditatea a fost salvată din nou de titlurile FP.

BERD a finanţat un număr record de 161 de proiecte în primul semestru

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a finanţat în primul semestru un număr record de 161 de proiecte, valoarea contribuţiei instituţiei finaciare la aceste investiţii fiind de 3,5 miliarde de euro, în creştere uşoară faţă de anul trecut.

Criza datoriilor din zona euro ia o întorsătură periculoasă, prin extinderea în Italia

Criza datoriilor din zona euro a luat o întorsătură periculoasă, ameninţând Italia, a treia economie din regiune, care este prea mare pentru a fi salvată cu instrumentele financiare de care dispune în prezent Uniunea Europeană.

Secretar al Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene: Tarom trebuie să scadă costurile şi să se restructureze înainte de privatizare

Tarom trebuie să ia măsuri strategice pentru scăderea costurilor şi restructurare înainte de privatizare, întrucât este dificil de găsit un investitor într-o perioadă de criză pentru aviaţia europeană, afirmă Ulrich Schulte-Strathaus, secretarul general al Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene.

Participarea investitorilor privaţi la susţinerea Greciei este inevitabilă – oficial german

Participarea investitorilor privaţi la al doilea plan de susţinere a Greciei este inevitabilă, a declarat marţi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters.

Costul împrumuturilor Italiei a crescut puternic odată cu extinderea crizei datoriilor

Randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de zece ani, considerate de referinţă, a depăşit, marţi, 6%, pentru prima oară în 14 ani, în condiţiile în care economia Italiei este atrasă în criza datoriilor suverane, transmite Reuters.

Un fond al Morgan Stanley avea în aprilie plasamente de 4,3 milioane dolari pe acţiuni din România

Fondul de invesiţii Morgan Stanley Frontier Emerging Markets, parte a grupului financiar american Morgan Stanley, deţinea la finalul lunii aprilie acţiuni BRD (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi derivate pe titlurile Fondului Proprietatea (FP) în valoare cumulată de 4,3 milioane dolari.

Transgaz estimează pentru acest an afaceri de 1,225 miliarde lei, în scădere cu 6%

Transgaz Mediaş (TGN) estimează că va avea în acest an o cifră de afaceri de 1,225 miliarde lei, în scădere cu 6,6% faţă de valoarea înregistrată anul trecut, şi un profit net de 123,9 milioane lei, de trei ori mai redus, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat marţi în AGA.

UPDATE: Poşta Română a reziliat sau suspendat contracte de 440 mil. euro şi trece pe profit în iulie

(adaugă informaţii de background, în paragraful 6-7, 9 -10)

ANAF rambursează în iulie TVA de 1,47 miliarde de lei, sumă similară cu cea acordată în iunie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în luna iulie TVA în valoare de 1,47 miliarde de lei, prima tranşă, de 200 milioane de lei, urmând să fie acordată marţi, 12 iulie, potrivit instituţiei.

Poşta Română va desfiinţa 450 de subunităţi şi va restructura 1.400 de locuri de muncă

Poşta Română va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, operaţiunea implicând restructurarea a 1.400 de posturi, în acest an fiind deja desfiinţate 900 de unităţi de profil, reţeaua ajungând la 6.100 de oficii.

CURS BNR: Euro atinge maximul din acest an, iar francul urcă la un nou record istoric

Leul şi-a temperat uşor deprecierea de la începutul zilei, însă nu a reuşit să acopere scăderea înregistrată luni seară şi marţi dimineaţă, astfel că BNR a afişat o referinţă de 4,2838 lei/euro, cel mai ridicat nivel din 2011, iar pentru franc cursul a atins un nou record, de 3,6921 unităţi.

BERD şi IFC cofinanţează cu 73,3 milioane de euro parcul eolian de la Peştera

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Banca Mondială, vor cofinanţa cu 73,3 milioane de euro operarea parcului eolian de 90 MW de la Peştera, deţinută de EDP Renovaveis (EDPR).

Poşta Română a reziliat sau suspendat contracte de 440 mil. euro şi va trece pe profit în luna iulie

Poşta Română a reziliat sau suspendat, anul trecut şi în 2011, contracte de externalizare a unor servicii în valoare de 441 milioane euro, în urma acestor măsuri operatorul de servicii poştale urmând să revină pe profit, în luna iulie, potrivit companiei de stat.

ING a redus puternic estimarea privinid inflaţia la sfârşitul anului, de la 6,1% la 4,7%

ING a redus puternic estimarea privind inflaţia de la sfârşitul acestui an, de la 6,1% la 4,7%, după nivelul neaşteptat de scăzut al indicatorului în iunie, dar şi în urma deciziei ANRE de a menţine preţurile la gaze pentru consumatorii casnici şi datorită unui an agricol mai bun.

INTERVIU: Henri Paul: Admir poporul român pentru răbdarea cu care a suportat măsurile Guvernului

Ambasadorul Franţei declară într-un interviu acordat MEDIAFAX că măsurile Guvernului de majorare a TVA şi de reducere a salariilor în sectorul public au fost măsuri de urgenţă pentru a evita intrarea în colaps a finanţelor publice din România, el spunând că admiră poporul român pentru răbdare.

Guvernul va acorda un ajutor de stat de 19 mil.euro pentru investiţia Premium Aerotec de la Ghimbav

Guvernul va acorda un ajutor de stat de 19 milioane de euro pe parcursul investiţiilor de la fabrica de componente aeronautice Premium Aerotec de la Ghimbav, a declarat marţi, la inaugurarea unităţii, premierul Emil Boc.

Trihenea: BERD vrea să preia un pachet minoritar de acţiuni la Hidroelectrica

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a exprimat interesul să preia un pachet minoritar de acţiuni la Hidroelectrica, când statul va decide listarea la bursă a producătorului de electricitate, a declarat marţi directorul general al companiei, Constantin Trihenea.

Hidroelectrica şi BERD au încheiat marţi un contract de finanţare în valoare de 110 milioane euro

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au încheiat marţi un contract de finanţare în valoare de 110 milioane euro, pentru modernizarea hidrocentralei Stejarul Bicaz.

EXCLUSIV: Henri Paul spune că oameni de afaceri francezi i-au spus că li s-a cerut mită în România

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că a avut acelaşi sentiment ca ambasadorul SUA în ceea ce priveşte oamenii de afaceri francezi care au venit şi i-au spus "ceea ce a spus ambasadorul american".