Economic

BNR proiectează o rată anuală a inflaţiei pentru sfârşitul anului de 0,2% şi 1,9% în 2016, în scădere

Banca Naţională a României estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflaţiei de 0,2%, în coborâre de la 2,1% ca urmare a reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, în lunile de vară şi toamnă scăzând spre minus 1%, iar pentru decembrie 2016 proiecţia a fost revizuită de la 2,4% la 1,9%.

Lira sterlină a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două luni faţă de dolar, în urma alegerilor

Lira sterlină a atins vineri cel mai ridicat nivel din ultimele două luni faţă de dolari, înregistrând şi cel mai mare avans între valutele importante, în urma alegerilor în care conservatorii sunt pe cale să marcheze o victorie surprinzătoare în alegerile din Marea Britanie.

INTERVIU – Ambasadoarea Finlandei: Nu putem porni un război cu Rusia. Sancţiunile economice au efect

UE nu poate porni un război contra Rusiei, soluţia fiind sancţiunile economice, afirmă, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ambasadoarea Finlandei, Ulla Väistö. Ea vorbeşte şi despre investiţiile finlandeze în România, spunând că au fost cazuri în care companiile suspectau de corupţie autorităţile.

Afacerile din industrie au crescut în primul trimestru cu 2,5%

Cifra de afaceri din industrie pe total piaţa internă şi piaţa externă a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, cu 2,5%, datorită evoluţiei pozitive a industriei extractive (plus de 6,3%) şi industriei prelucrătoare (2,3%), potrivit datelor anunţate vineri de INS.

Carpatica a trecut pe profit în primul trimestru, cu 0,65 milioane lei, dar activele sunt în scădere

Banca Comercială Carpatica (BCC) a trecut pe profit în primul trimestru, cu un rezultat de circa 0,65 milioane lei, faţă de o pierdere de aproape un milion lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce activele s-au redus cu 0,4%, la aproximativ 3,24 miliarde lei, a anunţat vineri instituţia.

Gavrilescu: Ministerul Mediului a declanşat un control la compania Holzindustrie Schweighofer

Ministerul Mediului a declanşat un control la Holzindustrie Schweighofer privind legalitatea achiziţionării de către companie a materialului lemnos tăiat din păduri, a declarat, joi, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort Graţiela Gavrilescu.

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 1,1% în aprilie faţă de luna precedentă

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a crescut cu 1,1% în aprilie faţă de luna martie, de la 53,12% la 54,22%, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Gavrilescu: Proiectul ecotichetul pentru maşini electrice şi hibrid electrice, aplicat din iunie

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţă că proiectul ecotichetul pentru maşinile electrice şi hibrid electrice va fi pus în aplicare de la jumătatea lunii iunie, în timp ce în Programul Rabla 2015, funcţional de o săptămână, au fost trecute în sistemul electronic 3.300 de tichete.

STUDIU: Peste 230 milioane de euro obţinuţi în ultimii cinci ani din finanţări europene, returnaţi la UE

Peste 230 de milioane de euro din banii cheltuiţi în ultimii cinci ani în cadrul unor proiecte europene au fost returnaţi la UE ca urmare a unor corecţii financiare, relevă un studiu al Institutului pentru Politici Publice.

Miniştrii Teodorovici, Plumb, Tudose şi Gerea au discutat cu FMI-CE indicatorii macro-economici 2016

Miniştrii Eugen Teodorovici, Rovana Plumb, Mihai Tudose şi Andrei Gerea au avut, joi, discuţii, la Guvern, cu şeful delegaţiei Comisiei Europene, Istvan Szekely, reprezentantul FMI în România, Guillermo Tolosa, pe tema indicatorilor macro-economici pentru 2016.

Ponta, citat de AP: UE a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate României, din cauza unor nereguli

Premierul Victor Ponta a afirmat joi, în cursul unei întâlniri cu jurnalişti străini, că Uniunea Europeană a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate unor proiecte din România pe fondul suspiciunilor de corupţie şi privind alte nereguli.

Celebrul Titan the Robot, care a împărţit scena cu Rihanna şi Will.i.am, vine la Bucureşti pentru deschiderea Mega Mall

Cu ocazia lansării, Mega Mall îl aduce la Bucureşti, în premieră pentru România, pe celebrul Titan the Robot, un concept de divertisment unic în lume. Robotul, care a urcat pe scenă alături de Rihanna şi Will.i.am, îi va primi pe vizitatorii Mega Mall cu show-uri şi activităţi speciale de divertisment, în primele patru zile de la lansarea din 14 mai a centrului comercial.

MMAP a decis reevaluarea cererii Kronospan de creştere a producţiei de formaldehidă la Sebeş

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a decis reevaluarea cererii Kronospan de mărirea capacităţii de producţie a formaldehidei la fabrica din Sebeş, în urma primirii unor contestaţii, informează instituţia.

Victor Ponta: România va respecta ţinta de deficit bugetar, deşi CE anticipează că va fi depăşită

România va respecta ţinta de deficit bugetar pentru 2016, a declarat joi premierul Victor Ponta, respingând avertismentul Comisiei Europene că reducerile de taxe planificate vor duce la un deficit de 3,5% din PIB.

Ioan Rus: Discuţii finale pe Master Plan la Bruxelles în 20-22 mai, până la finalul lunii va fi aprobat

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat, joi, că în perioada 20-22 mai va avea discuţiile finale, la Bruxelles, pentru aprobarea Master Planului pentru Transporturi de Comisia Europeană şi a estimat că, până la finalul lunii mai, documentul va fi aprobat, inclusiv cu programul de implementare.

România are nevoie de investiţii anuale de 3-4 miliarde de euro pentru modernizarea energetică

România are nevoie de investiţii de trei-patru miliarde de euro anual pentru modernizarea infrastructurii energetice, a declarat, joi, preşedintele GdF Suez, Eric Stab, la lansarea Cărţii Albe a Competitivităţii de către Camera de Comerţ şi Industrie a Franţei în România.

Faidy, CCIFR: România trebuie să renunţe la economia „low cost”, bazată pe costuri mici cu angajaţii

România are nevoie să se transforme dintr-o economie "low cost", bazată doar pe costuri reduse cu forţa de muncă, într-o economie competitivă, dacă vrea să se dezvolte şi să atragă noi investiţii, a declarat, joi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Franţei în România (CCIFR), Eric Faidy.

STUDIU: Puţini tineri muncesc în domeniul în care au studiat, 7 din 10 vor să aibă propria afacere

Mai puţin de un sfert dintre tinerii români muncesc în domeniul pentru care s-au pregătit şi aproape toţi au probleme la angajare din cauza nivelului de experienţă solicitat de angajatori, rezultă din studiul "Tinerii şi locul de muncă", care mai arată că 7 din 10 tineri vor să aibă propria afacere.

Aproape 40 de treceri la nivel cu calea ferată din 8 judeţe, modernizate cu până la 6 milioane euro

CFR SA vrea să modernizeze 37 de treceri la nivel cu calea ferată aferente sucursalelor Galaţi şi Iaşi, contractul având o valoare estimată de 25,2 milioane lei (5,7 milioane euro), inclusiv TVA.

Banca Angliei corectează datele privind achiziţiile de obligaţiuni ale străinilor

Banca Angliei a redus aproape la jumătate datele referitoare la achiziţiile de obligaţiuni ale investitorilor internaţionali în luna martie, la 14,8 miliarde lire sterline (22,5 miliarde dolari), corectând informaţiile care semnalau în mod bizar un nivel record de interes chiar înainte de alegeri.

Afacerile Automobile Dacia au crescut anul trecut la 4,24 miliarde euro

Automobile Dacia şi-a consolidat poziţia de cea mai mare companie din România, după ce a înregistrat o cifră de afaceri de 4,24 miliarde euro în România în 2014, în creştere de la 4,16 mld. euro, a declarat Nicolas Maure, preşedintele Dacia, la evenimentul Industria Auto: motorul economiei româneşti.

Profitul ING Bank a crescut la trei luni cu 9%, la 82 milioane lei. Veniturile au avansat peste costuri

ING Bank a avut în primul trimestru un profit net de 82 milioane lei (18,6 milioane euro), în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la venituri mai mari cu 17%, de 240 milioane lei, avansul acestora depăşind majorarea costurilor, de 9%, care au ajuns la 134 milioane lei.

Băncile din Grecia sunt tot mai ocolite în tranzacţiile de pe pieţele valutare

Băncile din Grecia au probleme tot mai mari să participe la tranzacţiile de pe pieţele valutare, unele dintre cele mai lichide pieţe, în ccondiţiile în care dealerii internaţionali le opresc liniile de credit, iar costurile cresc, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

CONFERINŢA ZF – Enache Jiru, secretar de stat: Sunt bani de autostrăzi, dar nu există spaţiu fiscal

România are bani pentru autostrăzi, întrucât se află într-o situaţie financiară foarte bună, dar nu există spaţiu fiscal pentru a derula astfel de proiecte, a declarat Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, la conferinţa ZF Industria Auto: motorul economiei româneşti.

Preţurile de consum din Ucraina au crescut cu 60,9% în aprilie, cel mai mult în ultimii peste 10 ani

Preţurile de consum din Ucraina au crescut cu 60,9% în luna aprile faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai mult din ultimii peste 10 ani, avansul fiind alimentat de preţurile energiei, potrivit datelor institutului de stat pentru statistică.

Medlife a deschis al patrulea spital din Capitală, după o investiţie de 1,4 milioane euro

Operatorul de servicii medicale private Medlife, controlat de familia Marcu, a deschis joi al patrulea spital din Bucureşti, Medlife Titan, în urma unei investiţii de 1,4 milioane de euro, unitatea fiind axată pe servicii în regim de spitalizare de zi.

Salariul mediu a crescut în martie cu 5,7%, la 1.829 lei net

Câştigul salarial mediu a crescut în luna martie cu 98 lei (5,7%), la 1.829 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în fabricarea produselor din tutun (5.799 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (995 lei), a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Profitul Erste Group a crescut de peste două ori în primul trimestru, la 225,8 milioane euro. Activele au urcat cu 3,2%

Erste Group a raportat pentru primele trei luni un profit net de 225,8 milioane euro, de peste două ori mai mare decât nivelul din perioada similară a anului trecut, pe fondul scăderii costurilor cu creditele neperformante, iar activele au urcat cu 3,2% de la finele lui 2014, la 202,6 miliarde euro.

BCR a trecut pe profit, cu 77 milioane euro, după un an cu pierderi, iar activele s-au redus cu 1,5%

BCR, cea mai mare bancă din România, a înregistrat în primul trimestru un profit de 344 milioane lei (77,1 mil. euro), după ce anul trecut a avut pierderi de 2,8 miliarde lei în urma curăţării bilanţului, în timp ce activele s-au redus faţă de decembrie cu 1,5%,la 60,67 miliarde lei (13,75 mld euro)

BCE suplimentează fondurile pentru Grecia cu 2 miliarde de euro, la 78,9 miliarde

Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat, miercuri, fondurile de urgenţă destinate băncilor din Grecia cu 2 miliarde de euro, până la nivelul de 78,9 miliarde euro, anunţă surse citate de Reuters.

BCE a dispus teste de stabilitate pentru nouă bănci din zona euro, inclusiv pentru două filiale ruse

Filialele din Austria ale unor bănci ruse vor fi supuse unor teste de rezistenţă dispuse de Banca Centrală Europeană (BCE), verificări similare urmând să fie efectuate în total la nouă bănci operaţionale în zona euro, informează Reuters.

Comisarul UE Creţu îi asigură pe deputaţi că a recomandat Guvernului să îi consulte la Master Plan

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a transmis deputaţilor din Comisia de Transporturi şi Infrastructură o scrisoare în care îi asigură că agreează solicitarea acestora ca Master Planul de Transport să fie supus consultării tuturor partidelor parlamentare şi societăţii civile

BNR eliberează în piaţă lichidităţi de trei miliarde lei prin reducerea RMO la lei de la 10% la 8%

Reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei de la 10% la 8% determină eliberarea unor lichidităţi în piaţă de trei miliarde lei, în timp ce la pasivele în valută o tăiere de două puncte procentuale ar echivala cu 500 milioane euro, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Bancă din Franţa, acuzată de practici comerciale înşelătoare, pentru credite în franci elveţieni

Justiţia franceză a iniţiat o procedură împotriva băncii BNP Paribas, acuzată de practici comerciale înşelătoare, după ce a acordat credite în franci elveţieni care trebuie rambursate în euro, pe fondul fluctuaţiilor majore ale cursului de schimb, scrie Le Monde, în ediţia online.

Asociaţia Brokerilor: Proiectul de Cod Fiscal aprobat de Senat nu este favorabil pieţei de capital

Proiectul de Cod Fiscal aprobat de Senat nu este favorabil dezvoltării pieţei de capital, a anunţat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul.

Armata franceză cumpără camionete Ford, în defavoarea modelelor europene Berlingo şi Dacia Duster

Armata franceză achiziţionează 1.000 de camionete marca Ford în cadrul unui program de înlocuire a vechilor vehicule off-road Peugeot, alegând maşinile americane în defavoarea modelelor Berlingo de la PSA Peugeot Citroen şi Dacia Duster de la Renault.

CFR reabilitează 21 de poduri şi podeţe feroviare, contract estimat la peste 36 milioane euro

CFR SA caută constructor pentru reabilitarea 17 poduri şi 4 podeţe feroviare aparţinând sucursalei CF Galaţi, acordul având o valoare estimată de 36,5 milioane euro, inclusiv TVA.

BNR a redus prognoza de inflaţie pe 2015 de la 2,1% la 0%, urmare a impactului scăderii TVA la 9%

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza pentru rata anuală a inflaţiei în acest an, de la 2,1% la 0%, impactul fiind dat de scăderea cotei TVA la 9% pentru alimente băuturi nealcoolice şi alimentaţie publică, rata urmând să ajungă la peste 1,5% în ultimul trimestru al anului viitor.

Economia zonei euro continuă să crească, susţinută de Spania şi Italia

Creşterea economică din zona euro a încetinit uşor în aprilie, dar mai puţin decât arăta o estimare iniţială, susţinută de redresarea Spaniei şi Italiei, care a compensat parţial ritmul mai lent al activităţilor din Germania şi Franţa, potrivit unui indice calculat de Markit, transmite MarketWatch.

Ponta: ANAF poate să lucreze mai bine, mica evaziune este o mentalitate care trebuie schimbată

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea să lucreze mai bine, dar lucrurile merg în direcţia bună pentru combaterea evaziunii fiscale, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că mica evaziune reflectă o mentalitate care trebuie schimbată.