Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc

Aproximativ un milion de persoane au vizitat litoralul românesc, în acest sezon estival, potrivit unei estimări a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), fapt nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani, crescând atât numărul turiştilor români, cât şi cel al turiştilor din străinătate.

1062 afișări
Imaginea articolului Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc

Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc (Imagine: Silviu Matei / Mediafax Foto)

Reprezentanţii federaţiei au arătat că anul acesta a fost bun pentru hotelierii de pe litoral, cu creşteri înregistrate atât la numărul de turişti români, cât şi al celor sosiţi din străinătate.

FPTR a organizat, marţi, în staţiunea Neptun, o întâlnire privind analiza acestui sezon estival, întâlnire la care au fost invitaţi reprezentanţi ai ANT, ai autorităţilor locale, ai agenţiilor de turism şi ai hotelurilor de pe litoral.

„Impresia este de creştere foarte mare datorită lunii august, dar luna mai a fost o lună cu scădere, iar luna iunie a fost cu o creştere foarte mică, de 2 - 3 la sută. Creşteri mari au fost în lunile iulie şi august, de 16 - 17 la sută. Per total, estimat până la sfârşitul acestui sezon, care se va încheia pe 17 septembrie, creşterea este de aproximativ 11 la sută la turişti români şi 10 la sută la turişti străini, ajungând astfel la un 950.000 de turişti români pe litoral şi 50.000 de turişti străini, în structuri clasificate. Este pentru prima oară după 20 de ani când depăşim cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan.

Şi încasările operatorilor din turism au crescut, dar deocamdată nu se poate estima o cifră, fiind diferenţe mari între staţiuni.

„Putem doar să le aproximăm (încasările - n.r.), pentru că tarifele diferă foarte mult de la staţiune la staţiune. Cheltuiala medie este de 100 - 120 de lei pe zi, de persoană. Dar cifrele pe care le-am dat se refera la numărul de turişti şi nu la numărul de înnoptări. Trebuie făcute nişte calcule pentru că zilele turistice - înnoptările pe litoral, din păcate ,anul acesta au scăzut cam cu 0,3 procente faţă de anul trecut. Anul trecut a fost de 2,9 zile, anul acesta de 2,6 zile. Această scădere este, în primul rând, din cauza structurii anului şcolar, pentru că turismul de litoral are un specific, este un turism de familie. Familiile care vin pe litoral vin în special pentru copii, fiecare familie are unul sau doi copii, dintre aceştia sigur unul este la şcoală, şi toată familia aşteaptă terminarea ultimului examen ca să poată să plece pe litoral”, a a mai afirmat Dragoş Răducan.

Prezentă la eveniment, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, a explicat că această creştere a numărului de turişti se datorează atât factorilor externi şi faptului că România este o destinaţie sigură, „cu produse competitive”, cât şi investiţiile private.

„În primul rând, trebuie vorbit despre investiţiile private. Într-o staţiune aşa cum este Mamaia, unde partea de infrastructură a venit să completeze investiţiile foarte bune din mediul privat, s-a creat ceea ce se cheamă o destinaţie care poate concura cu oricare alta, nu numai de pe pieţe emergente dar şi din altă parte. Dar nu se poate să devenim competitivi numai cu investiţii private, fără să facem infrastructura, fără să venim şi cu parte de agrement şi de petrecere a timpului liber, indiferent de condiţiile meteorologice, şi fără servicii suport care să susţină toate aceste lucruri. Încă o dată, parteneriatul public-privat pentru ce înseamnă destinaţii şi mai ales litoral este vital. Unde se întâmplă acest lucru este un succes”, a explicat preşedintele ANT.

Reprezentanţii FPTR au mai arătat că, vara aceasta, turiştii care au ales ca destinaţie de vacanţă litoralul românesc au căutat în special ofertele all inclusive.

„Au fost foarte căutate hotelurile care au oferit servicii de all inclusive. S-a încercat şi ultra all inclusive, prin care să copiem şi partea de agrement şi gustările şi băuturile pe tot parcursul zilei. Din păcate nu avem experienţa acestui tip de serviciu. Am căpătat-o, anul acesta, în principal datorită sfaturilor primite de la turişti, care ne-au forţat să oferim serviciile la nivelul competitorilor noştri din Grecia şi Turcia”, a mai declarat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici