Prima pagină » Economic » Ponta vrea să discute cu toate grupurile parlamentare pentru buget, Codul Fiscal şi redevenţe

Ponta vrea să discute cu toate grupurile parlamentare pentru buget, Codul Fiscal şi redevenţe

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunţat că, săptămâna viitoare, va înainta către toate grupurile parlamentare o solicitare pentru o discuţie pe tema proiectului de buget pe anul viitor, cât şi legată de viitorul Cod Fiscal şi noua lege a redevenţelor, arătând că este nevoie de consens politic.
Ponta vrea să discute cu toate grupurile parlamentare pentru buget, Codul Fiscal şi redevenţe

„Săptămâna viitoare, împreună cu ministrul Bugetului, voi adresa solicitarea tuturor grupurilor parlamentare să avem o discuţie pe tema bugetului – aici nu este vorba să voteze bugetul, ci totuşi să îl înţeleagă şi să aibă toate datele – poate vor fi amendamente sau idei bune, încadrându-ne în aceste date, pentru a îmbunătăţi proiectul de buget şi mai ales de a discuta despre priorităţile în acest domeniu pentru 2015, şi anume trimiterea în Parlament şi adoptarea printr-un efort politic cât mai consensual posibil a noului Cod Fiscal, a Codului de procedură fiscală şi a legii privind redevenţele”, a spus Ponta.

El a precizat că pentru aceste proiecte este nevoie de o dezbatere publică cât mai amplă şi de o asumare a faptului că aceste proiecte vor fi instrumente legislative stabile şi predicitibile, pentru o perioadă cât mai lungă.