Programul Tezaur continuă: Ministerul Finanţelor a lansat două noi emisiuni de titluri de stat

Programul Tezaur continuă: Ministerul Finanţelor a lansat două noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, cu dobânzi de până la 3,35%, scrie Ziarul Financiar.

322 afișări
Imaginea articolului Programul Tezaur continuă: Ministerul Finanţelor a lansat două noi emisiuni de titluri de stat

Programul Tezaur continuă: Ministerul Finanţelor a lansat două noi emisiuni de titluri de stat

Ministerul Finanţelor emite, începând de miercuri, două noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi de 2,95% şi, respectiv, 3,35%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

„Am căutat să oferim o variantă de economisire avantajoasă pentru populaţie, de aceea vom menţine politica dobânzilor atractive prin acordarea unei prime apropiate de nivelul maxim permis de cadrul legal, respectiv 100 de puncte de bază, concomitent cu neimpozitarea câştigurilor aferente acestor titluri de stat“, spune ministrul finanţelor Alexandru Nazare. În perioada 5-26 mai, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului.

De asemenea, între 5-24 mai pentru mediul rural şi 5-25 mai pentru mediul urban, ele pot fi achiziţionate şi Poşta Română.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni“, spun reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Investitorii pot fi persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fiind eliminată plafonarea sumelor care pot fi alocate.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tezaur,
finanţe,
titlu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici