Retragere de pe piaţă a unor batoane de ciocolată Mars şi Snickers din 55 de ţări, inclus în România

Mars România a anunţat, marţi, retragerea de pe piaţă a unor loturi din produsele Snickers, Mars, Milky Way şi Celebrations, ca măsură preventivă după ce o bucată de plastic a fost identificată într-un astfel de produs, fabricat în Olanda.

4556 afișări
Imaginea articolului Retragere de pe piaţă a unor batoane de ciocolată Mars şi Snickers din 55 de ţări, inclus în România

Mars România retrage unele loturi de produse,după ce într-un baton a fost găsită o bucată de plastic

"Până la această dată, MARS a primit o singură reclamaţie de la un consumator, iar în România nu a fost înregistrată nicio reclamaţie", se arată într-un comunicat al companiei.

Produsele vizate sunt miniaturi 8 g (Snickers, Mars, Milky Way), multipack 4x50 g Snickers şi Mars, respectiv Celebrations 220 g şi 400 g, a informat compania. Produsele care fac obiectul retragerii au fost fabricate în Olanda.

Toate celelalte tipuri de ciocolată distribuite de către Mars România sunt în continuare disponibile pentru achiziţie şi sigure pentru consum, potrivit companiei.

Compania americană Mars a anunţat, marţi, o retragere masivă de batoane Mars şi Snickers din 55 de ţări, după s-au găsit bucăţi de plastic într-un produs al unei fabrici Mars din Olanda.

Compania a anunţat iniţial o retragere de produse în Germania, iar ulterior în alte şase ţări - Olanda, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Italia şi Spania.

Roel Govers, un purtător de cuvânt al Mars în Olanda, a declarat ulterior pentru AP că măsura vizează 55 de ţări.

Produsele vizate au termene de expirare începând din 19 iunie 2016 şi până pe 8 ianuarie 2017.

Mars Chocolate nu a precizat câte batoane sunt afectate sau care sunt costurile operaţiunii.

Compania americană de ciocolată produce zilnic aproximativ zece milioane de batoane de ciocolată la fabrica sa din Viersen, în vestul Germaniei.

O listă completă a produselor vizate de măsură a fost afişată pe site-ul www.mars.de, însă acesta nu putea fi accesat marţi seara.

Consumatorii care au cumpărat aceste produse au fost îndemnaţi "să nu le consume" şi să contacteze telefonic sau pe Internet serviciul pentru consumatori.

În august 2014, Mars a retras de pe piaţă o serie de băuturi, şi anume Mars Milk, Snickers Shake, Milky Way Milk şi Bounty Drink, potrivit Le Monde.

Motivul era o "posibilă prezenţă a unei bacterii cunoscute sub numele de bacilul Subtilis".

Mars Inc. este un gigant american în domeniul agroalimentar, care nu este cotat pe bursă, cunoscut pentru batoanele de ciocolată pe care le produce, dar care fabrică şi alte produse agroalimentare, precum orez, paste şi hrană pentru animale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici