Rezervele de gaze mai ajung 15 ani, dar ar putea creşte după explorările din Marea Neagră

Rezervele sigure de gaze naturale ale României, estimate să acopere consumul în următorii 15 ani, ar putea creşte după ce companiile care deţin concesiuni de explorare vor începe lucrările în Marea Neagră, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi.

463 afișări
Imaginea articolului Rezervele de gaze mai ajung 15 ani, dar ar putea creşte după explorările din Marea Neagră

Rezervele de gaze mai ajung 15 ani, dar ar putea creşte după explorările din Marea Neagră (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom rămâne dependenţi de importul de petrol în viitor, avantajul este că pentru petrol este o piaţa mondială şi avem surse diverse de aprovizionare. În privinţa gazelor naturale, depedenţa de import este mai redusă, dar şi aici producţia este în scădere. Perspectivele imediate în privinţa gazelor naturale sunt mai încurajatoare decât la petrol, existând posibilitatea de noi descoperiri în zone adânci şi în Marea Neagră", a declarat joi Pătruţi, prezent la un seminar pe tema energiei.

Potrivit acestuia, un rol important pentru asigurarea aprovizionării cu gaze a României va fi crearea unei pieţe unice la nivel mondial, la fel ca în cazul petrolului.

Totodată, Pătruţi consideră că rezervele de gaze ale României vor creşte prin viitoarele descoperiri de gaze neconvenţionale.

"Avem o estimare a resurselor naţionale de gaze neconvenţionale, dar cercetările sunt încă la început şi aşteptăm desfăşurarea lucrărilor de explorare care vor începe cu Chevron pentru a vedea în ce măsură pot fi confirmnate aceste estimări. O altă companie care caută gaze neconvenţionale în România este MOL (Ungaria), în vestul ţării. De asemenea, şi Sterling (Canada) şi-a manifestat interesul pentru explorarea de gaze neconvenţionale într-un perimetru în Oltenia", a adăugat Pătruţi.

Unul dintre impedimentele explorării gazelor neconvenţionale este reprezentat de impactul asupra mediului.

"Este delicat impactul exploatării acestor gaze neconvenţionale asupra mediului, trebuie să găsim răspunsuri în viitorul apropiat, având în vedere scăderea producţiei de gaze convenţionale", a precizat şeful ANRM.

Potrivit datelor prezentate de Pătruţi, rezervele sigure de petrol sunt de 54,88 milioane de tone, iar rezervele geologice se ridică la 2,02 miliarde de tone.

Rezervele sigure de gaze naturale se ridică la 109,2 miliarde metri cubi, iar rezervele geologice sunt de 660,6 miliarde metri cubi. România produce anual circa 11 miliarde metri cubi de gaze naturale.

"Aceste cifre vin din însumarea rezervelor actuale", a spus Pătruţi.

De asemenea, rezervele geologice de huilă sunt de 1,4 miliarde tone, la o producţie anuală de 2,3 milioane tone, iar rezervele geologice de lignit se ridică la 9,6 miliarde tone, la o producţie anuală de 30 milioane tone.

"Huila şi lignitului ne mai ajung câteva sute de ani. Ambele aceste resurse sunt folosite în principal pentu producţia de energie electrică, şi mai puţin pentru producţia de energie termică", a mai spus Pătruţi.

Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom, Exxon, Lukoil, Sterling şi MOL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici