România, printre ţările în care se consumă cea mai puţină cafea

Consumul de cafea din România este de 2,3 kg pe cap de locuitor anual, sub nivelul altor state din Uniunea Europeană, cum ar fi Bulgaria, unde este de 3,26 kg, sau Ungaria, cu 3,54 kg, pe fondul preţului ridicat şi a lipsei de informare cu privire la beneficiile acestui produs.

3 afișări
Imaginea articolului România, printre ţările în care se consumă cea mai puţină cafea

România, printre ţările în care se consumă cea mai puţină cafea

"Preţul ridicat în raport cu veniturile, precum şi lipsa surselor de informare asupra beneficiilor cafelei fac ca nivelul consumului să fie redus comparativ cu alte state din Uniunea Europeană", potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române a Cafelei (ARC).

Potrivit ARC, care citează datele Organizaţiei Internaţionale a Cafelei, în Austria, consumul de cafea este de aproape 4,5 kg pe cap de locuitor anual, în Germania de 6,64 kg, iar în Polonia de peste 3 kg.

În România, cea mai mare pondere în consumul de cafea îl ocupă cafeaua prăjită şi măcinată, însă specialităţile şi cafeaua solubilă au înregistrat, de asemenea, creşteri în ultimii ani.

În ceea ce priveşte preţul cafelei, acesta este influenţat de creşterea costurilor cu materia primă.

"În ultimii ani s-a înregistrat o creştere substanţială a preţului cafelei, ca materie primă, ceea ce a determinat variaţii semnificative, în sensul creşterii preţului produsului la raft. În Suedia, de exemplu, preţul a crescut cu 23,7%, iar Spania cu 18,31% în 2006, comparativ cu 2005. În România, din cauza reducerii accizelor, creşterea a putut fi compensată întrucâtva", au mai arătat reprezentaţii ARC.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici