Steve Jobs a dezvăluit că suferă de un dezechilibru hormonal

Steve Jobs, Chief Executive al Apple, a anunţat, luni, că a slăbit în ritm accelerat în ultimul an ca urmare a unui dezechilibru hormonal, precizând că urmează un tratament pentru contracararea acestuia, urmând să ajungă la o greutate normală până în primăvară.

28 afișări
Imaginea articolului Steve Jobs a dezvăluit că suferă de un dezechilibru hormonal

Steve Jobs a dezvăluit că suferă de un dezechilibru hormonal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Steve Jobs a declarat că, deşi suferă de un dezechilibru la nivel hormonal, el va continua să îşi exercite atribuţiile de CEO al iPhone, iPod şi Mac în perioada de recuperare, beneficiind în acest sens de sprijinul consiliului de administraţie al Apple.

Steve Jobs a transmis comunităţii Apple amănunte legate de starea sa de sănătate în cadrul unei scrisori, menţionând şi care este evoluţia bolii şi manifestându-şi optimismul în ceea ce priveşte refacerea. Potrivit analiştilor, această iniţiativă va contribui şi la eliminarea presiunilor exercitate anterior asupra acţiunilor companiei, care au înregistrat o uşoară creştere după anunţul lui Jobs.

Steve Jobs a făcut anunţul privind starea sa de sănătate după ce, pentru prima oară, nu a susţinut un discurs la evenimentul Macworld al companiei. În declaraţia sa, Steve Jobs a respins zvonurile potrivit cărora ar avea cancer şi a dezvăluit că suferă de un dezechilibru hormonal, vinovat şi de pierderea de greutate pe care a suferit-o în ultima perioadă.

În scrisoare, el spune că va urma un tratament "relativ simplu" şi că se aşteaptă ca starea sa de sănătate să ajungă la un nivel normal în cursul primăverii.

Speculaţiile privind starea de sănătate a lui Steve Jobs s-au multiplicat după ce acesta a refuzat să îşi susţină discursul tradiţional la conferinţa anuală Macworld, care are loc săptămâna aceasta, la San Francisco.

Jobs, care a supravieţuit unui cancer la pancreas, a slăbit foarte mult în ultimul an, lucru care a suscitat temeri privind starea sa de sănătate, dar şi o scădere a valorii acţiunilor Apple.

"Pentru prima oară în ultimii 10 ani, îmi voi petrece sărbătorile cu familia în loc să pregătesc discursul pentru Macworld", menţiona Jobs, în scrisoarea sa. "Din păcate, decizia mea de a-l pune pe Phil Schiller (vicepreşedintele departamentului de marketing al companiei, n.r.) să susţină discursul de la Macworld a suscitat un nou val de zvonuri legate de sănătatea mea", a spus el.

"Din fericire, după teste extensive, doctorii consideră că au găsit cauza - un dezechilibru hormonal, care consumă proteinele de care corpul meu are nevoie pentru a fi sănătos. Teste sofisticate de sânge au confirmat diagnosticul", a mai spus el.

Stuart Weiss, doctor specializat în endocrinologie la Centrul medical Langone din cadrul Universităţii din New York, a precizat că anunţul lasă unele întrebări fără răspuns. "Cu informaţiile pe care le-a oferit, este dificil de stabilit un diagnostic", a spus el.

Weiss spune că unii pacienţi care au făcut operaţii pentru a elimina cancerul pancreatic sunt incapabili să absoarbă corect nutrimentele şi suferă de pierderi în greutate pentru că organismul produce enzime digestive insuficiente. El a adăugat că insuficienţa pancreatică este uşor de diagnosticat şi că medicaţia poate îmbunătăţi starea pacientului în decurs de câteva săptămâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici