Stoica, GFR: Avem suma minimă de 180 milioane euro pentru CFR Marfă

Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat pentru MEDIAFAX proprietarul companiei, Gruia Stoica.

679 afișări
Imaginea articolului Stoica, GFR: Avem suma minimă de 180 milioane euro pentru CFR Marfă

Gruia Stoica (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă", a spus omul de afaceri.

El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras. Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.

"Înţeleg că ceilalţi competitori s-au simţit depăşiţi de garanţiile financiare cerute. Cred că dacă, lângă contestaţia pentru licitaţie, ar fi depus şi o scrisoare de garanţie bancară, ar fi demonstrat că nu contestă acum licitaţia doar pentru că nu pot de fapt să producă garanţiile cerute de la bun început, şi pe care le-au cunoscut de la bun început", a continuat Stoica.

Proprietarul GFR a afirmat că a atât scrisoarea de bonitate, solicitată în faza de precalificare, cât şi cea de garanţie bancară, de 10 milioane de euro, au fost emise în favoarea GFR de Raiffeisen Bank International Viena.

Grupul Grampet, din care face parte GFR a înregistrat anul trecut afaceri de peste 420 milioane euro. "Strict pe transporturile de marfă, am înregistrat 215 de milioane de euro anul trecut - asta doar pentru GFR şi filialele din România, exceptând filialele externe", a spus omul de afaceri.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

Asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.

Consorţiul a precizat că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare, acestea fiind respinse.

Totodată, americanii de la OmniTRAX au ieşit din cursă în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care nu au depus oferta preliminară şi neangajantă. Compania americană a contestat procesul de privatizare şi a cerut reluarea procedurii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.

OmniTRAX a depus contestaţii la Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Premierul Victor Ponta şi-a asumat public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, "altfel nu venea nimeni" la licitaţie.

Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici