Timişoara: Studenţii pot primi finanţare de până la 200.000 de euro pentru a-şi deschide afaceri

Studenţii care doresc să îşi deschidă o afacere pot primi de la 40.000 până la 200.000 de euro, în funcţie de numărul de angajaţi, în baza unui proiect cu finanţare europeană câştigat de Universitatea Politehnica Timişoara

3342 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Studenţii pot primi finanţare de până la 200.000 de euro pentru a-şi deschide afaceri

Sursa foto: Mediafaxfoto

Universitatea Politehnica Timişoara a câştigat în acest an două proiecte cu finanţare europeană ce însumează aproape cinci milioane de euro.

Unul dintre acestea este prin programul Innotech Student. În cadrul proiectului, specialiştii universităţii vor pregăti peste 300 de studenţi, care au spirit antreprenorial şi vor să îşi deschidă o afacere. De altfel, cele mai bune planuri de afaceri vor fi selectate şi vor primi finanţare pentru a porni o firmă. Fiecare tânăr trebuie să îşi asume că va angaja cel puţin două persoane pentru a primi 40.000 de euro, însă suma poate ajunge până la 100.000 de euro dacă va avea minimum cinci angajaţi.

„Noi gândim UPT ca pe o universitate care dezvoltă spiritul antreprenorial pronunţat al studenţilor şi acest lucru vrem să îl facem cât mai aplicat, prin încurajarea tinerilor cu idei inovatoare să îşi deschidă o afacere. Din păcate, noi ne doream ca acest proiect să îl pornim mult mai devreme, însă a existat o perioadă de incertitudine la nivel central. Acum am înţeles că s-au mai făcut câţiva paşi în deblocarea programului şi sperăm să trecem cât mai repede la implementare, mai ales că am fost una dintre cele trei universităţi care au obţinut punctaj maxim. Până acum am avut numeroşi studenţi care şi-au deschis un start-up încă din facultate, preponderent pe dezvoltare software, soluţii IT pentru firme, dar am avut şi în zona de comunicare”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Tinerii vor participa la cursuri de antreprenoriat şi vor învăţa cum se face un plan de afaceri, cum se administrează un business şi vor efectua stagii de practică în companiile din domeniile unde vor ei să activeze.

Al doilea proiect accesat de Universitatea Politehnica Timişoara este pentru susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural şi are o finanţare totală de aproape trei milioane de euro. Astfel, tinerii pot obţine finanţări de până la 200.000 de euro, dacă în cadrul afacerii vor crea şapte locuri de muncă, dintre care cinci să fie ocupate de tineri NEETs. Fondurile sunt alocate pentru firme ce vor activa în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole.

„Rolul nostru este unul regional şi considerăm că zona rurală din vestul ţării poate fi impulsionată din punct de vedere antreprenorial, iar Politehnica este o instituţie care poate da o mână de ajutor. Avem specialişti care îi pot ajuta pe tineri să implementeze planurile de afaceri pentru a aduce un plus de valoare în piaţă”, a mai spus Florin Drăgan.

În ambele proiecte, tinerii primesc 75% din sumă la început, iar de restul finanţării beneficiază în momentul în care îndeplinesc anumiţi indicatori prevăzuţi în planul de afaceri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici