Ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI pentru primul trimestru din 2011 este de 5,7 miliarde lei

Guvernul a convenit cu FMI pentru primul trimestru de anul viitor o ţintă indicativă de deficit bugetar de 5,7 miliarde lei, în scădere cu o treime faţă de perioada similară din acest an, respectiv mai mic cu 2,7 miliarde lei comparativ cu martie 2010.

40 afișări
Imaginea articolului Ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI pentru primul trimestru din  2011 este de 5,7 miliarde lei

Ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI pentru primul trimestru din 2011 este de 5,7 miliarde lei (Imagine: Bogdan Mara/Mediafax Foto)

Potrivit scrisorii suplimentare convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, obţinută de MEDIAFAX, chletuielile primare, cu excepţia fondurilor UE şi asistenţa socială se vor ridica în primele trei luni ale anului la 32 de miliarde lei, cu numai 700 de milioane lei mai jos faţă de realizările din primul trimestru din acest an.

În acelaşi timp, veniturile bugetare, mai puţin fonduri UE, vor urca la 39 miliarde de lei, cu 2,7 miliarde mai mult decât încasările înregistrate în execuţia bugetară din primele trei luni din 2010.

Scrisoare suplimentară menţionează angajamentul Guvernului de a reduce deficitul bugetar la 4,4% din PIB la finele anului viitor, dar nu mai prezintă criterii cantitaive dincolo de trimestrul I din 2010.

Potrivit proiectului de buget, deficitul bugetar pentru 2011 este estimat la 24 miliarde lei, în scădere de la 34,65 miliarde lei în acest an (6,8% din PIB). Veniturile bugetare sunt preconizate la 176,35 miliarde lei în 2011, în timp ce cheltuielile ar urma să totalizeze 200,31 miliarde lei.

De fapt, ultima evaluare a acordului stand-by, programată pentru aprilie- mai 2011, va privi criterile de îndeplinit la finele lunii martie.

Scrisoarea suplimentară include şi angajamentul Guvernului de a reduce deficitul bugetar în 2012 la 3% din PIB, dar relevă că acest obiectiv va impune menţinerea restricţiilor în zona de cheltuieli şi poate obliga şi la alte măsuri suplimentare, fără ca la acest moment să fie nominalizate.

O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, în perioada 20 octombrie -1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici