Topul celor mai valoroase 20 de companii din România în 2012

Anul 2012 este cel de-al doilea an în care Ziarul Financiar aduce pe piaţă, împreună cu casa de investiţii Capital Partners, şi un top 20 al celor mai valoroase companii cu acţionariat autohton. RCS&RDS, Interagro, Banca Transilvania, Dedeman sau Mediplus Exim sunt primele cinci companii cu capital privat românesc, împreună fiind evaluate la aproape 2,6 miliarde de euro, adică la jumătatea valorii pe care o are Petrom, cea mai valoroasă companie din România, evaluată la aproape 5 miliarde de euro.

1673 afișări
Imaginea articolului Topul celor mai valoroase 20 de companii din România în 2012

Topul celor mai valoroase 20 de companii din România în 2012 (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Petrom rămâne cea mai mare şi cea mai valoroasă companie din Româ­nia, cu o valoare de piaţă de aproa­pe 5 mld. euro şi este deţi­nu­tă de austriecii de la OMV, în timp ce RCS&RDS este cea mai mare companie cu ca­pital privat românesc, firma lui Zoltan Tsezari fiind evaluată la aproape 975 mil. euro. Companiile aflate în topul din acest an au fost evaluate la valori cuprinse între 119 milioane de euro (Grup Feroviar Român, aflat pe locul 100) şi 4,98 miliarde de euro (Petrom, pe locul 1).

Primele 20 de companii aflate în clasament au o valoare consolidată de aproape 26 de miliarde de euro, în scădere cu 5% faţă de anul trecut, în principal din cauză că Hidro­elec­trica, cel mai mare producător de ener­gie local, a înregistrat pierderi care i-au scă­zut valoarea cu 2 miliarde de euro.

Pe de altă parte, primele 20 de com­pa­nii cu capital autohton au avut împreună o valoare de peste 4 mld. euro, în creş­tere cu 42% faţă de anul anterior. Cel mai pu­ternic salt în acest top l-a făcut compania Dan­te Internaţional, care gestionează cel mai ma­re ma­gazin online din România, eMag.

Citeşte mai multe despre cele mai valoroase 20 de companii din România pe www.zf.ro

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici