- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Turcia va construi Canalul Istanbul, între Marea Neagră şi Marea Marmara. Premier: Avem nevoie de un proiect magnific, nebunesc
Turcia va construi un canal între Marea Neagră şi Marea Marmara care va descongestiona traficul în Bosfor şi va transforma oraşul Istanbul "în două peninsule şi o insulă", a declarat, miercuri, premierul Recep Tayyip Erdogan, transmite Bloomberg.
Turcia va construi Canalul Istanbul, între Marea Neagră şi Marea Marmara. Premier: Avem nevoie de un proiect magnific, nebunesc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Canalul Istanbul va avea o lungime de 50 de kilometri, o lăţime de 150 de metri şi o adâncime de 25 de metri şi va permite tranzitul a până la 160 de nave pe zi, inclusiv tancuri petroliere mari, a spus Erdogan, adăugând că planificarea lucrărilor va dura doi ani.
Erdogan a evitat să facă o estimare a costului proiectului sau să precizeze locaţia canalului, afirmând că aceasta va fi ţinută secretă, "pentru a se evita reacţiile negative sau nedrepte", înainte de începerea lucrărilor.
TITLURILE ZILEI
-
• Emma Stone vrea să fie strigată după numele real. Cum o cheamă, de fapt, pe actriță
-
astăzi, 14:37
• Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"
-
astăzi, 14:24
• Se construieşte un nou aeroport internaţional în România. Proiectul a primit acordul ROMATSA
-
astăzi, 13:24
• NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României
-
astăzi, 12:46
• „Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari
-
astăzi, 12:44
-
astăzi, 11:59
-
astăzi, 11:07
• Tancurile Abrams donate de americani nu sunt folosite de ucraineni din cauza dronelor ruseşti
-
astăzi, 10:23
-
astăzi, 09:55
-
astăzi, 09:40
• Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut
-
astăzi, 09:33
-
astăzi, 14:50
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 793. Moscova avertizează că va reacţiona dacă activele ruseşti îngheţate vor fi confiscate / Stoltenberg: Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă / Blinken: Rusia ar întâmpina probleme în Ucraina dacă nu ar fi ajutată de China
-
• Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
• Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
• Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Primarul Istanbulului, Kadir Topbas, a declarat, răspunzând unei întrebări din partea unui reporter, că proiectul va costa peste 10 miliarde de dolari, iar construcţia acestuia va dura opt ani.
Turcia încearcă să descongestioneze traficul prin strâmtoarea Bosfor.
Administraţia americană pentru informaţii în domeniul energiei a calificat această strâmtoare drept una dintre cele mai aglomerate locuri din lume şi unul dintre cele mai dificile rute maritime.
În 2009 circa 2,9 milioane de barili de petrol au fost transportate zilnic prin Bosfor, în scădere de la 3,4 milioane de barili în 2004, potrivit agenţiei americane.
Scăderea a avut loc după ce Rusia a început să exporte petrol prin porturile de la Marea Baltică, în loc de Marea Neagră.
Cele mai mari nave care navighează prin Bosfor în prezent sunt cunoscute sub numele de "suezmaxes", întrucât sunt cele mai mari vase care tranzitează şi canalul Suez, cu încărcătură maximă, de un milion de barili de petrol.
Canalul Istanbul va permite unor nave petroliere mari, cu o capacitate de două ori mai mare, să intre în Marea Neagră, fiind posibil să scadă astfel cererea pentru vase mai mici care să transporte petrol rusesc.
"Dacă acest canal va fi construit, iar infrastructura portuară din Marea Neagră se va dezvolta în consecinţă, atunci navele mari vor putea absorbi volumul transportat de vase mai mici", a declarat Luis Mateus, analist la compania Riverlake Shipping din Geneva.
Peste Canalul Istanbul vor fi construite poduri şi şosele, urmând să fie flancat de hoteluri şi imobile rezidenţiale, a spus Erdogan, adăugând că nu vor fi probleme de finanţare.
"Turcia are nevoie de un proiect magnific, nebunesc, până în 2023", a mai arătat premierul, referindu-se la cea de-a 100-a aniversare a declarării Republicii Turcia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO