Un administrator al Romgaz a renunţat la funcţie

Unul dintre membrii Consiliului de Administraţie (CA) al producătorului de gaze naturale şi electricitate Romgaz Mediaş (SNG), Adrian Constantin Volintiru, a renunţat vineri la funcţie.

171 afișări
Imaginea articolului Un administrator al Romgaz a renunţat la funcţie

Un administrator al Romgaz a renunţat la funcţie

"Consiliul de Administraţie a luat act de notificarea domnului Adrian-Constantin Volintiru privind renunţarea la funcţia de administrator al Romgaz SA începând cu data de 13 iunie 2014, urmând ca selecţia noului membru al Consiliului de Administraţie pentru postul rămas vacant, să fie realizată conform prevederilor legale şi statutare", potrivit unui comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Ceilalţi ocupanţi ai locurilor din CA al Romgaz sunt Aurora Negruţ, Ecaterina Popescu, Eugen Dragoş Doroş, Virgil Marius Metea, Petrus Antonius Maria Jansen şi David Klingensmith.

Volintiru a fost, în perioada noiembrie 2012-noiembrie 2013, preşedinte al Autorităţii de Administrare a Activelor Statului. La finele anului trecut, Volinturu a fost numit secretar de stat la Ministerul Economiei, post din care a fost retras după ieşirea PNL de la guvernare.

El a mai fost director la Rompetrol, Relad şi Vulcan Bucureşti.

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 70% din capital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici