Un nou fond de investiţii alternative în domeniul agriculturii a fost autorizat de ASF. Liviu Arnăutu: „Credem în sectorul agricol”. Care sunt planurile administratorilor

Agricultural Fund, un nou fond de investiţii alternative cu capital privat în domeniu agriculturii, administrat de Atlas Asset Management, a fost autorizat de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi înregistrat în Registrul public al ASF în această calitate. Liviu Arnăutu, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, a explicat, într-un scurt interviu pentru Gândul, ce „a mânat în luptă” conducerea companiei atunci când a creat acest produs investiţional şi care este bazinul de clienţi pe care îl vizează.

272 afișări
Imaginea articolului Un nou fond de investiţii alternative în domeniul agriculturii a fost autorizat de ASF. Liviu Arnăutu: „Credem în sectorul agricol”. Care sunt planurile administratorilor

Sursa foto: arhiva societăţii

Aprobarea solicitării SAI Atlas Asset Management SA de autorizare a Fondului de Investiţii Alternative cu capital privat Agricultural Fund şi înregistrarea acestuia în Registrul public al ASF în această calitate a fost anunţată în urma şedinţei din 15 februarie a Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, potrivit Gândul.

SAI Atlas Asset Management SA este autorizată de ASF să administreze fonduri deschise de investiţii (FDI), precum şi fonduri de investiţii alternative (FIA). Liviu Arnăutu, preşedintele Consiliului de Administraţie, care deţine 59,74% din totalul capitalului social al societăţii, a detaliat pentru Gândul planul de investiţii.

Care este orizontul investiţional optim?

Principalul acţionar al societăţii are nouă ani experienţă în trezorerii de bănci şi de aproximativ 17 ani activează pe piaţa de capital.

Scopul în care am autorizat fondul este de a oferi clienţilor noştri posibilitatea accesării unui sector antreprenorial care nu este la îndemâna tuturor, respectiv sectorul agricol. În sectorul agricol ne propunem să le permitem accesul la randamentele generate prin deţinerea terenurilor, exploatarea acestora şi a produsului terenului, respectiv mărfurile agricole, produs care automat le va facilita inclusiv gestionarea acestor suprafeţe, care la nivel personal pot părea dificile.

„Cred că, mai mult sau mai puţin, toată lumea are o tangenţă cu sectorul agricol, experienţele sunt diverse, pornind de la foarte bune la foarte proaste. Noi ne propunem să le aducem calitatea actului managerial, administrativ, să-i ajutăm să aibă randamentul acestor proprietăţi obţinute în urma unui management modern”, a explicat Liviu Arnăutu.

Totuşi, preşedintele Consiliului de Administraţie al Atlas Asset Management nu recomandă acest fond persoanelor care au un orizont investiţional de sub trei ani.

Considerăm că cel puţin trei ani reprezintă o perioadă optimă de deţinere, chiar după, pentru că acolo estimăm că procesul de management pe care îl aplicăm va ajunge la maturitate şi randamentul oferit clienţilor automat se va stabiliza în acel moment”, a spus Liviu Arnăutu.

„Credem în sectorul agricol, acesta este al doilea motiv care ne-a mânat în luptă. Credem că sunt foarte multe oportunităţi, atât în perspectiva „land banking”, respectiv să cumpărăm terenuri şi să obţinem un venit din aprecierea acestuia prin alinierea, să spun, la standardul european de productivitate, dar în acelaşi timp suntem conştienţi de marjele obţinute în momentul în care se aplică un management profesionist, modern”.

Şi credem că automat este un produs cu un grad de volatilitate mai scăzut, pentru că sunt nişte cash-flow-uri generate dintr-o producţie constantă – e adevărat că sunt alte riscuri care trebuiesc acoperite, riscul de secetă, de furt, mai multe, riscuri specifice businessului”, a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie al Atlas Asset Management.

În mod evident, aflat sub interdicţia legii, Liviu Arnăutu nu a putut face publice nivelurile randamentelor previzionate în cadrul simulărilor anterioare autorizării, dar a afirmat că acestea sunt atractive.

„Avem o limitare în a vehicula cifre, în primul rând pentru că randamentele trecute nu reprezintă garanţia unor randamente viitoare. În acelaşi timp, dacă nu putem garanta aceste randamente într-o formă satisfăcătoare conform legii – respectiv ar trebui să fie o scrisoare de garanţie bancară în spate -, nu pot să merg şi să vehiculez o cifră care ar genera, poate, o aşteptare falsă. Mi-aş dori să vă spun”.

„Noi avem clar nişte estimări, am modelat acest business, pentru că bineînţeles că nu vrem să ne apucăm doar pentru că am avut o idee frumoasă. Am coagulat o echipă cu experienţă în partea de management agricol şi, conform modelării noastre, randamentele sunt cu siguranţă atractive”, a subliniat acţionarul principal al societăţii.

Ne ferim să vehiculăm o cifră şi pentru că ne propunem să explicăm oricărui client care ne trece pragul în primul rând care sunt riscurile şi numai după ce ne convingem că profilul corespunde cu specificul investiţiei, atunci trecem mai departe şi discutăm modelul de business”, a explicat Liviu Arnăutu.

În ceea ce priveşte bazinul de clienţi vizat pentru accesarea acestui produs, preşedintele Consiliului de Administraţie al Atlas Asset Management a spus că acesta se adresează în primul rând tipului de client profesional, aşa cum este definit prin Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, respectiv „un client care are experienţa, cunoştinţele şi competenţa necesare pentru a lua propriile decizii de investiţii şi a evalua corect riscurile implicate”.

„Prin caracteristicile fondului, permitem inclusiv accesul, într-o măsură limitată, a clienţilor de retail, dar cu siguranţă mergem în categoria investitorilor profesionali şi instituţionali, care automat sunt asimilaţi clienţilor profesionali”, a mai spus Liviu Arnăutu.

Cel mai performant fond deschis în 2022

În portofoliul SAI Atlas Asset Management SA se află fondurile deschise: FDI Audas Picator, FDI Piscator Equity Plus şi FDI Monolith, dar şi fondurile de investiţii alternative FIA Hermes, FIA Herald, FIA DCP Investitii, FIA Michelangelo şi FIA Alchemist.

FDI Audas Piscator, fond deschis cu randament absolut şi cu grad ridicat de risc, a avut o creştere de 25,5% anul trecut, fiind cel mai performant fond deschis local în 2022 şi singurul cu un randament peste ritmul inflaţiei de 13,8%, conform datelor oficiale date publicităţii de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Piaţa totală a fondurilor din România, conform AAF, constă în activele nete ale celor 240 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, care au scăzut în luna decembrie 2022 cu 1,3%, până la nivelul de 45,9 miliarde lei (9,3 miliarde euro), iar de la începutul anului au scăzut cu 14,4%; ieşirile nete ale lunii au totalizat 266 milioane lei (54 milioane euro). Defalcat, activele nete ale fondurilor deschise au avut o scădere de 31,2% în 2022.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici