Valoarea minimă a decontărilor pentru POS Mediu şi Transport a fost stabilită la 150.000 de euro

Valoarea minimă a decontărilor intermediare în cadrul contractelor de lucrări finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost stabilită la 150.000 de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

76 afișări
Imaginea articolului Valoarea minimă a decontărilor pentru POS Mediu şi Transport a fost stabilită la 150.000 de euro

Valoarea minimă a decontărilor pentru POS Mediu şi Transport a fost stabilită la 150.000 de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Beneficiarii proiectelor implementate în cadrul POS Mediu şi POS Transport vor putea solicita mai repede fondurile europene pentru lucrările executate, cu condiţia ca valoarea facturilor prezentate să fie de minimum 150.000 de euro. Am adoptat această măsură pentru a elimina blocajele administrative apărute în asigurarea resurselor necesare pentru implementarea proiectelor şi pentru a crea toate premisele ca execuţia lucrărilor să fie finalizată în perioada prevăzută în contracte", a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform sursei citate.

Ministrul consideră că cele mai importante efecte ale acestei măsuri vor fi implementarea proiectelor "într-un ritm mai alert şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene".

Până în prezent valoarea minimă a certificatelor interimare de plată era stabilită în cadrul fiecărui contract de lucrări în parte.

Măsura a fost adoptată printr-un ordin de ministru, publicat joi în Monitorul Oficial.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici