Vosganian: Investiţiile au susţinut creşterea economică

Investiţiile străine au avut un impact pozitiv important în economia românească, chiar dacă unele companii îşi repatriază profiturile în ţările de origine, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

9 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Investiţiile au susţinut creşterea economică

Vosganian: Investiţiile au susţinut creşterea economică (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacă facem o balanţă între efectul negativ şi cel pozitiv al investiţiilor străine, vom vedea că de departe investiţiile au fost un factor de creştere a economiei româneşti, comparând cu profiturile pe care companiile le repatriază", a spus Vosganian, în cadrul seminarului "Cei mai mari jucători din economie. Creşterea economică şi investitorii străini - dependenţă sau câştig reciproc?", organizat de Ziarul Financiar.

El a precizat că investiţiile străine au determinat o evoluţie a managementului, au adus noi tehnologii şi au creat locuri de muncă.

"În domeniul energetic vedem investiţiile străine ca o soluţie la adaptarea la standardele de mediu şi la reducerea intensităţii energetice. În ceea ce priveşte intensitatea energetică, datorită investiţiilor străine vedem o reducere de până la 30% până în 2013", a spus Vosganian.

Oficialul a arătat că investiţiile străine au conectat România cu pieţele internaţionale.

El consideră că principalul impact negativ al investiţiilor străine este reprezentat de repatrierea profiturilor companiilor în ţările de origine.

"Problema ar fi că o parte din profituri sunt escamotate, adică transformate în cheltuieli, astfel încât să se ocolească plata impozitelor pe profit în România. Impozitul pe profit, în structura tuturor impozitelor plătite de o companie, reprezintă 6-7%, astfel peste 90% din impozitele pe care o companie le produce în România rămân pe piaţa locală", a mai spus Vosganian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici