- Home
- Editorialiștii
- (17.10.2020, 20:29)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU Iulian Chifu. Parteneriatul Strategic româno-american: un vârf la vizita Miniştrilor Apărării şi Economiei în SUA
829 afișări
COMENATRIU Iulian Chifu: Parteneriatul Strategic româno-american: un vârf la vizita Miniştrilor Apărării şi Economiei în SUA
România şi Statele Unite au ajuns la un vârf în relaţiile lor bilaterale odată cu vizita în Statele Unite de la începutul lunii octombrie(7-11) a miniştrilor Apărării, Nicolae Ciucă, şi al Economiei, Virgil Popescu. Cu larga contribuţie a Ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cel care a şi făcut cel mai important lobby şi a anunţat în premieră acordurile pregătite de partea americană, România a avansat apropierea bilaterală prin acordul militar pe perioada 2020-2030, precum şi acordul pe energie nucleară, care reflectă şi aplică în practică, cu investiţii în valoare de 8 miliarde de dolari, declaraţia prezidenţială Trump – Iohannis semnată în august 2019 la Casa Albă. Dacă mai adăugăm semnarea finanţării cu 7 miliarde de dolari a proiectelor nucleare civile de către Exim Bank US şi aranjamentele deschise către terţi investitori americani pentru investiţii în energie, dar şi proiectul autostrăzii şi liniei ferate Gdansk-Constanţa în marja Iniţiativei celor Trei Mări, avem o ilustrare completă a relevanţei şi cooperării strategice româno-americane la această oră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul
-
Războiul din Ucraina, ziua 793. Moscova avertizează că va reacţiona dacă activele ruseşti îngheţate vor fi confiscate / Grecia nu va trimite sisteme Patriot în Ucraina / Stoltenberg: Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
Acordul militar şi Foaia de parcurs 2020-2030
„Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030” a fost semnată de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi de secretarul apărării al SUA, Mark Esper. Documentul avansează priorităţile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotaţia continuă a forţelor SUA în România, întărirea eforturilor în domeniul securităţii cibernetice, rezilienţei, respectiv asistenţa SUA pentru îndeplinirea ţintelor de capabilităţi aliate şi modernizarea forţelor armate. Cei doi oficiali au discutat şi despre evoluţia Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite în domeniul militar şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, prin oportunităţile oferite de implementarea Foii de parcurs, ca elemente esenţiale pentru asigurarea securităţii ţării noastre şi a stabilităţii în regiunea Mării Negre.
„România sprijină puternic rotaţia militarilor SUA în regiunea Mării Negre. Înţelegem că un astfel de angajament presupune, pentru noi şi pentru ceilalţi aliaţi, generarea unor capacităţi adecvate”, a spus ministrul Ciucă, accentuând faptul că intensificarea programului de exerciţii desfăşurate pe teritoriul României, în cadru aliat şi bilateral cu forţele armate ale SUA, este parte a obiectivului general de consolidare a prezenţei şi vizibilităţii NATO pe flancul estic. Ministrul a subliniat preocuparea Armatei României pentru îmbunătăţirea elementelor de mobilitate militară, dovadă fiind programele demarate deja pentru modernizarea infrastructurii bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii.
O altă temă importantă dezbătută a fost contribuţia României la eforturile de partajare echitabilă a responsabilităţilor, pe toate dimensiunile sale - resurse alocate, capabilităţi dezvoltate şi participare la operaţiuni, misiuni şi activităţi aliate. A fost subliniat faptul că ţara noastră este un aliat responsabil care menţine alocarea a 2 la sută din PIB pentru apărare. Secretarul american al apărării a declarat că SUA apreciază faptul că România este un aliat robust, iar legătura dintre cele două naţiuni a devenit, în timp, mai puternică, reiterând angajamentul substanţial al României la apărarea antirachetă aliată, prin găzduirea sistemului Aegis Ashore. De asemenea, Mark T. Esper a subliniat că SUA rămâne angajată ferm alături de România în promovarea păcii, democraţiei şi libertăţii.
Prezenţa americană - descurajare militară şi aport de securitate în Regiunea Mării Negre
În contextul vizitei oficiale efectuate la Washington, ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a avut convorbiri cu membri ai Senatului SUA, respectiv cu senatorul democrat Jack Reed, co-preşedinte al Comisiei pentru forţe armate, şi cu senatorul republican Ron Johnson, preşedintele Comisiei pentru securitate internă şi afaceri guvernamentale şi co-preşedinte al Subcomitetului pentru Europa şi cooperare regională în domeniul securităţii. Subiectul a fost şi o nouă abordare americană a relevanţei strategice şi a politicii faţă de regiunea Mării Negre.
În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona Mării Negre, ţinând cont de recentele evoluţii din regiune, la angajamentul României în calitate de partener strategic şi aliat de încredere al SUA, precum şi la etapele viitoare ale cooperării bilaterale în domeniul securităţii şi apărării. În context, a fost apreciată Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030, semnată de ministrul român cu omologul american. A fost subliniat angajamentul României în programele de dezvoltare şi inovare, respectiv interesul pentru implicarea industriei naţionale de apărare în dezvoltarea cooperării cu parteneri externi, în vederea asigurării securităţii aprovizionării şi a transferului de tehnologie pentru mentenanţa şi producerea echipamentelor militare în ţara noastră.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
CANCAN.RO
Cum a scris ZANNI numele lui Andrei Ciobanu, pe biletul de nominalizare la Survivor All Stars. A făcut-o intenționat!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 793. Moscova avertizează că va reacţiona dacă activele ruseşti îngheţate vor fi confiscate / Grecia nu va trimite sisteme Patriot în Ucraina / Stoltenberg: Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă
-
astăzi, 09:40
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut